Ministerul de Externe de la Kiev a trimis o solicitare către Marea Britanie pentru a finaliza numirea acestuia.
„Președintele Ucrainei a aprobat joi (…) candidatura lui Valeri Zalujnîi în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al Ucrainei în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a trimis cererea de aprobare a numirii în cauză către Regatul Unit”, a precizat instituția, într-un anunț publicat pe site-ul său.
Zelenski l-a numit pe generalul Oleksandr Sîrskîi, supranumit „Leopardul zăpezii”, în funcția de comandant-șef pe data 8 februarie, după luni de speculații privind o ruptură față de conducerea militară a Ucrainei. Zalujnîi a condus armata țării începând din iulie 2021.
Demiterea lui Zalujnîi a urmat mai multor relatări ale mass-mediei ucrainene și occidentale, care au citat surse anonime din cadrul guvernului, potrivit cărora Zelenski era pregătit să îl concedieze pe comandantul-șef al armatei.
Decizia liderului de la Kiev a declanșat o dezbatere publică emoțională, întrucât Zalujnîi este foarte popular atât în rândul armatei, cât și al populației, datorită rolului său în conducerea rezistenței împotriva forțelor ruse.
Cu puțin timp înainte de a anunța oficial demiterea, Zelenski i-a mulțumit lui Zalujnîi pentru serviciile sale, într-o postare pe Telegram, în care a adăugat că fostul comandant-șef va rămâne o „parte a echipei”.
Precedentul ambasador al Kievului la Londra a fost ex-ministrul de externe Vadim Prystaiko, pe care Zelenski l-a numit în funcție pe data de 20 iulie 2020. Acesta a fost demis în iulie 2023, după ce l-a criticat în mod public pe președintele Zelesnki.
Joi, secretarul britanic al Apărării, Grant Shapps, a vizitat Kievul, a anunțat Zelenski, într-un mesaj publicat pe platforma de socializare X.
„Obiectivul nostru principal a fost consolidarea apărării antiaeriene și a capacităților de rază lungă de acțiune ale Ucrainei, precum și satisfacerea altor nevoi urgente de arme și muniții și dezvoltarea producției comune de arme”, a precizat președintele ucrainean.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia