In urma cercetarilor facute de o echipa internationala de specialisti in genetica, s-a constatat ca Genghis-han, teribilul luptator mongol care a trait in secolul al XIII-lea, ar avea 16 milioane de descendenti astazi sau aproximativ 0,5 la suta din populatia masculina a planetei. O echipa de geneticieni din mai multe tari ale lumii, care a studiat informatiile detinute pana in prezent legate de cromozomul Y, a ajuns la concluzia ca aproximativ opt la suta din populatia masculina care traieste in regiunea unde s-a aflat odinioara imperiul mongol are cromozomi Y aproape identici. Aceasta cifra inseamna aproximativ 0,5 la suta din populatia masculina a planetei sau 16 milioane de oameni.
Cercetatorii, care au publicat rezultatele studiului in revista „American Journal of Human genetics”, preluate ulterior de postul TV National Geographic, spun ca raspandirea acestor cromozomi identici nu s-a petrecut datorita selectiei naturale, ci unor circumstante iesite din comun, in perioada existentei imperiului mongol.
La moartea lui Genghis-han, imperiul lui se intindea in mai toata Asia, de la Pacific pana la Marea Caspica. Descendentii lui au facut noi cuceriri teritoriale si au ramas la putere cateva sute de ani. La vremea respectiva, erau la moda haremurile si concubinele, iar barbatii erau deosebit de fertili. Tushi, fiul mai mare al lui Genghis-han, a avut 40 de fii, conform documentelor vremii. Nepotul lui Genghis-han, Kubilai han, cel care a intemeiat dinastia Yuan in China, a avut 22 de fii legitimi si in fiecare an haremul sau se imbogatea cu 30 de virgine.
Rezultatele studiului au fost analizate dupa ce, timp de zece ani, au fost adunate mostre de sange pentru obtinerea ADN-ului, de la 40 de popoare diferite care au locuit in interiorul sau la marginea uriasului imperiu mongol.
Totusi, legatura cu Genghis-han nu va fi niciodata sigura 100% decat daca se descopera mormantul acestuia si se extrage ADN-ul pentru analiza.