„Da, am vorbit şi cu cei de la NASA pentru a trimite un cosmonaut român în spaţiu. Am zburat cu ruşii acum 30 de ani, vreau să facem lucruri ambiţioase împreună. Eu sunt acelaşi Geoană care a mâncat pepeni cu oltenii de la Dăbuleni, acelaşi în America sau la partid”, a declarat Mircea Geoană.

Declaraţia liderului de partid vine la câteva zile după prezentarea ofertei de guvernare a PSD şi PC, care prevede că, în cazul câştigării alegerilor parlamentare, alianţa politică să îndeplineasca mai multe obiective ce pot fi considerate de domeniul stinţifico-fantastic:

– să ridice salariul minim la 1.000 RON,

– opt stadioane la nivelul standardelor UEFA,

-1.000 de km de autostradă

-centurile aferente ale marilor oraşe

-1.000 de kilometri de căi ferate.

-1.000 de săli de sport şi bazine de înot.

 -păstrarea impozitului pe profit la nivelul actual de 16%

– cetăţenilor care au salarii mai mici decât salariul mediu brut să li se aplice 10% cota de impozitare, iar celor care au salarii mai mari decât nivelul salariului mediu brut trebuie să li se aplice 16%.

 
 

Urmărește-ne pe Google News