Voci nu doar din sfera Puterii, ci si din cea a Opozitiei, inclusiv a propriului partid, sunt tot mai contrariate de prestatiile liderului PSD, Mircea Geoana, apreciindu-le drept neconvingatoare sau chiar ciudate.

Exista ceea ce se cheama “pragul de competenta”. Ramanand un milimetru sub el esti foarte bun, sarind un milimetru peste el devii o catastrofa. Este esential pentru un profesionist sa se evalueze corect si sa nu forteze depasirea propriului prag. Incepand ca purtator de cuvant al Ministerului de Externe, Mircea Geoana si-a gestionat abil raporturile si cu mass-media si cu liderii politici. Ceea ce i-a adus, spectaculos, numirea ca ambasador la Washington, iar apoi, la alternanta puterii, portofoliul Externelor. Aici, ca ministru, se pare ca Mircea Geoana a fost ultima oara cand, istet, a ramas cu acel milimetru sub pragul de competenta. A vrut insa apoi sa-l sara. Esec total. Candidatura la Primaria Capitalei a fost artificiala si penibila, fiind ridiculizat de adversari. Se poate spune ca, pentru PSD, si prezenta sa in tandemul virtual “Nastase presedinte, Geoana prim-ministru” n-a adus, ci a pierdut puncte in fata echipelor Stolojan – Basescu si apoi Basescu – Tariceanu. Cu ajutorul papusarilor, a preluat sefia PSD, dar nu numai ca nu l-a reabilitat, taind in carne vie coruptia si gastile interne, dar si cenzurand sever Puterea, ci i-a imprimat o partitura interpretata fals si fara vlaga. Departe de vocea unui autentic lider al Opozitiei.

Or fi neintemeiate – ramane de vazut –, dar suspiciunile ca bagheta dirijorala e la Cotroceni, alimentate si de gratitudinea, banuita de obedienta, cu care a primit nominalizarea unui pesedist atipic la SRI, nu sunt nici ale unui partid puternic, nici ale unui lider bataios si profesionist. Cel mult, ale cuiva interesat de doar propria cariera.

 
 

Urmărește-ne pe Google News