Comentează„Dragii mei, domnul George Banu a plecat la Cel Senin! Cale albă și lumină, prieten drag! Nu pot vorbi mai mult!”, a transmis, sâmbătă, actorul Constantin Chiriac.
Vestea a fost confirmată și de Institutul Cultural Român pe pagina de Facebook a instituției.
Și fostul ambasador al României în Franța, Luca Niculescu, și-a exprimat regretul printr-un mesaj publicat pe Facebook: „Extrem de trist să aflu că George Banu nu mai este. Unul dintre cei mai mari oameni de teatru ai lumii, povestitor fără egal, mereu în vervă și plin de viață, disponibil și afabil, unul dintre oamenii cu care, după ce te întâlneai, te simțeai mereu ceva mai deștept. Lasă un mare gol în lumea teatrului, în comunitatea română din Paris, în inimile noastre”.
Născut la Buzău, George Banu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, unde a fost coleg cu regizorul Andrei Șerban, care i-a fost și bun prieten.
Ulterior, a devenit un eseist de talie internațională și profesor de teatrologie la prestigioasa Universitate Sorbonne Nouvelle din Paris, Franța, unde s-a și stabilit din anul 1973.
„Am avut senzaţia, în 1977, că sufăr de un ulcer teribil, însă nu era decât o reacţie nervoasă faţă de ceea ce vedeam: o ţară intrată în noapte!”
George Banu:
Între anii 1994 şi 2001 a fost preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, apoi a devenit președinte de onoare. A primit titlul de Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi europene, a primit de trei ori Premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franţa, iar din 2013 era membru de onoare al Academiei Române.
Printre titlurile sale publicate de Editura Nemira se numără „Repetiţiile şi teatrul reînnoit. Secolul regiei“, „Spatele omului“, „Dincolo de rol sau actorul nesupus“.
Pentru a-l sărbători pe George Banu, în colecția Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu 2013 a apărut cartea „Călătoriile sau orizontul teatrului. Omagiu lui George Banu“, publicată de Editura Nemira. Volumul este unul colectiv, în care nume mari, din România și de peste granițe, povestesc momente și întâmplări cu Banu.
Omagiul lui Andrei Șerban pentru George Banu
Un fragment semnat de Andrei Șerban a fost publicat de Adevărul în 2013:
„Mă întreb pentru ce George, plin de o energie debordantă, este mereu pe drum. Chiar şi atunci când te duci la el acasă, îţi arată obiecte, măşti, amintiri culese din nenumăratele sale călătorii şi, privindu-l, pare a fi încă în călătorie. George dă impresia că nu se instalează niciodată. De ce agitaţia asta? Ce anume caută? Să vadă locuri, să întâlnească oameni? Să cunoască plăcerea diverselor moduri de hrană (culinare şi de alt tip!)? Ce anume îl mobilizează: viaţa sau teatrul? Poate că amândouă. Dar, fără teatru, mă întreb dacă ar fi făcut atâtea călătorii prin continente şi ţări diferite, dacă ar fi căutat, cum spune Claudel, «intervenţia în viaţa noastră individuală şi de zi cu zi a unei chemări exterioare şi superioare nouă».
George este atât de nerăbdător să vadă teatru, încât, deşi decolează atât de des, pleacă de acasă cu mult timp înainte, de teamă să nu piardă avionul şi, inevitabil, spectacolul. Pentru noutate, pentru surpriză, iată, de asemenea, pentru ce călătoreşte. Căci ceea ce îl pasionează cu adevărat pe George nu este stabilitatea vechiului teatru, ci ivirea celui nou, astfel că de îndată ce îl întâlnește, este plin de entuziasm.
George are pentru teatru un apetit ieşit din comun. Aş spune, un apetit «falstaffian». De-a lungul vieţii, el a văzut mii de spectacole (poate chiar mai multe), fără să se fi săturat vreodată, dorind mereu să meargă încă şi mai departe. Asemenea lui Falstaff, George este gurmand şi rafinat cunoscător, căci îi place să testeze o sumedenie de mâncăruri: mâncăruri bogate în restaurante scumpe sau mâncăruri simple într-o banală coşmelie de pe stradă. La fel e şi cu teatrul, căci el urmăreşte la fel de bine teatrul de artă şi teatrul de avangardă, teatrul popular şi teatrul elitist, spectacolele pe scene a litalienne sau pe cele din spaţii neconvenţionale.
George este deschis şi curios ca un copil. Asimilează totul, în timp ce se îmbogăţeşte spiritual prin impresiile pe care le primeşte. Cu inima vibrând, cu mintea trează, el observă totul, având atenţia vie şi totodată privirea plină de afecţiune. Posedă o memorie impresionantă, cizelată, în care amintirile tuturor acelor călătorii sunt aşezate ca în nişte fişiere invizibile, deosebit de bine organizate. Prin mijlocirea scrisului său prolific, cugetările sale despre teatru sunt astfel generos împărţite cu cei care nu au avut şansa de a călători, dar care profită de pe urma impresiilor lui ca şi cum ar fi fost martori vii ai experienţei trăite.
George are acum nevoie de voinţă şi de tenacitate pentru a elibera comoara şi a se regăsi pe sine. Și nu este oare vorba de inima fiecăruia dintre noi, acea inimă care se află departe şi pe care trebuie s-o regăsim? Toate marile tradiţii vorbesc despre acest moment crucial al luptei: despre profunda solitudine a omului în faţa acestei înfruntări. Nu există nimeni care să-l ajute. Într-un anumit moment al vieţii, fie că vrem sau nu, ne trezim faţă-n faţă cu noi înşine. Victoria în luptă nu este sigură. Însă George are un avantaj, căci, după atâtea călătorii înfăptuite în lumi imaginare, întărit de experienţa teatrului, el este, poate, cel mai pregătit să lupte cu balaurul.”
FOTO: Hepta