„O să o spun pe șleau. Da, am vorbit ca un mârlan, ca un băiețaș de cartier fără pic de minte-n cap și fără nicio experiență de viață, ca și cum aș fi fost fumat sau cel puțin amețit de băutură. Mulți dintre cei care mă cunosc chiar m-au întrebat dacă nu cumva am fost sub influența unor substanțe. Nu, nu am fost, nu am această scuză. Eram poate doar euforic datorită atmosferei de festival, mai ales după atâta vreme de stat mai mult prin casă. Dar asta nu scuză nimic”, afirmă marți Buhnici, într-o înregistrare postată pe YouTube și pe blogul său. Cu un fundal minimalist, în care se vede o bibliotecă, Buhnici apare în înregistrare îmbrăcat în negru, neras.

Ce a spus Buhnici la Antena Stars

Reacția lui Buhnici vine la o săptămână după declanșarea scandalului privind declarațiile dintr-un interviu acordat postului Antena Stars în timpul festivalului Neversea, de la Constanța, de luna trecută.

Atunci, Buhnici a spus, printre altele, că el vine la mare să vadă buci și țâțe, nu vergeturi.

„Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!”, a spus atunci Buhnici.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

În plus, Buhnici și-a lăudat soția, pe Lorena Buhnici, că arată ca „o minoră”. „Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Asta e șansa vieții mele. Jur. Uită-te la ea!”. Lorena Buhnici a apărut apoi în cadru râzând, iar soțul ei a pus-o să facă o piruetă în fața camerei: „Uită-te la ea! Câți ani îi dai?”. „25”, spune reporterul, iar Buhnici insistă: „25, mulțumesc”.

Într-o reacție „la cald” după apariția scandalului, Buhnici nu și-a cerut scuze, ci a sugerat că ar fi vorba de o conspirație împotriva sa.

Val de critici după interviu, BCR a încheiat colaborarea cu el

Declarațiile lui Buhnici au generat un val de critici la adresa acestuia pentru sexismul din mesaje și pentru trimiterile la minore. Dar criticile nu au fost singurul preț pe care Buhnici l-a plătit pentru derapajul său.

După ce, inițial, a transmis pentru Libertatea că nu vrea să se amestece în scandal, Banca Comercială Română s-a răzgândit ulterior și a anunțat că renunță la colaborarea cu influencerul care are peste un milion de urmăritori pe canalul său de YouTube. „Este evident că vedem lucrurile diferit”, a precizat atunci banca. Însă BCR a fost singurul colaborator care s-a delimitat public de Buhnici, alții aflați pe listă, printre care Bigotti, Huawei sau Disney Plus, nu au făcut-o.

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

George Buhnici a intrat și în vizorul CNCD, pentru discriminare, riscând o amendă. „Ne-am autosesizat”, a declarat atunci președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba, pentru G4Media.

„O tentativă de umor”

Astăzi, în postarea de pe blog, Buhnici își explică reacția de atunci printr-o încercare de a șoca publicul cu o tentativă de glumă.

„Probabil din dorința de a șoca și de a impresiona audiența (încă procesez tot ce s-a întâmplat și se întâmplă), dintr-o tentativă total neinspirată de umor, am «reușit» să fiu superficial și lipsit de empatie, am jignit categorii întregi de oameni și am obținut într-adevăr un șoc – dar acest șoc a fost în primul rând pentru mine și pentru familia mea, nu numai pentru public”.

Vreau să-mi cer scuze public tuturor celor pe care i-am jignit, celor pe care, fără să-mi dau seama, într-o pauză de rațiune, i-am și mai ales le-am agresat prin limbaj, prin grobianism și prin lipsa de politețe.

George Buhnici, influencer:

Mă voi concentra pe familie și pe tehnologie

Buhnici anunță că se va concentra mai mult în perioada următoare pe familie și pe tehnologie.

„Așa cum ați aflat probabil, am plătit și încă plătesc scump pentru acest episod, care a făcut atât de multe valuri pe internet și în media. Dar aici nu voi intra în detalii. Ceea ce am să fac este să îmi reconsider eu în perioada următoare prioritățile, să mă concentrez mai mult pe familie și pe lucrurile de care sunt pasionat și la care mă pricep – case sustenabile, energii regenerabile, tehnologie. N-am să dau curs invitațiilor sau ofertelor care speculează imaginea de «băiat rău», bădăran și de misogin – consider că această imagine nu mă reprezintă, eu nu sunt și nu pot fi un astfel de personaj. Îi rog pe cei care și-au închipuit că pot reprezenta așa ceva să-și caute în altă parte exponenții. Într-un cuvânt, celor care se gândesc că voi profita de popularitatea pe care am căpătat-o în aceste zile pentru a-mi lărgi gama de preocupări le spun că NU voi face asta”.

Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță
Recomandări
Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță

„Îmi pare tare rău. Am învățat foarte multe din această situație extremă și mi-aș dori să învețe și alții din ceea ce mi s-a întâmplat mie. Sper ca această dezbatere care s-a stârnit să fie de folos în cele din urmă tuturor. Sper să nu devină doar încă o întâmplare seacă de pe internet, în care toată lumea s-a implicat doar la nivel de comentarii, dar nu am învățat de-ajuns cu toții”, adaugă acesta.

Vezi şi ce este celulita şi ce sunt vergeturile!

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

Cristin   •   26.07.2022, 21:02

Bună, continui să cred că trebuie să ne exprimăm liber opiniile, părerile chiar dacă unele ( prea multe) persoane sunt ipocrite. Din nefericire retrăim momentele și reacțiile de tipul ,, să-i băgăm pumnu-n gură " și de falsă atitudine de oripilare publică doar pentru că e trendy...... Prefer omul franc care ți-o zice verde-n față, pentru că așa simte și așa gândește. Fruntea sus, George, și nasu-n vânt.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI