Presedintele Bush a promis sa-i „afume pe teroristi pentru a-i face sa iasa din grotele lor”, dar, in Afganistan, armata americana va incerca sa faca exact contrariul, depistand caldura pe care o degaja ascunzatorile teroristilor, pentru a-i localiza.
Liderii talibanilor folosesc o vasta retea de tuneluri si subterane. Pentru a sti care sunt ocupate, americanii vor masura caldura care iese prin orificiile pe care le vor putea repera. „Armata are numeroase echipamente pentru acest lucru”, explica Antony Fraser-Smith, profesor de geofizica la Universitatea Stanford, „dar cel mai bun instrument este detectorul cu infrarosu, care transforma radiatiile de caldura, invizibile pentru ochi, in imagini care se pot vedea”. Pe de alta parte, prima luna a razboiului dus de SUA in Afganistan a costat un miliard de dolari, potrivit Centrului de Evaluari Strategice si Militare, cu sediul la Washington. In acelasi timp, fostul sef al serviciilor secrete saudite, printul Turki al-Faysal, a declarat ca averea lui ben Laden se ridica la mai putin de 50 de milioane $ si nu la cateva miliarde, cum estima Occidentul.
Talibanii au anuntat, ieri, ca patru persoane au fost gasite vinovate de spionaj in favoarea SUA, iar alte 20 sunt detinute pentru aceleasi acuzatii. Afganii gasiti vinovati de spionaj risca sa fie spanzurati. Secretarul general al NATO, George Robertson, a declarat ca organizatia e pregatita sa ajute SUA pentru o actiune militara la sol in Afganistan.

 
 

Urmărește-ne pe Google News