O problemă care ”ne infectează pe toţi” şi pentru care ”după 400 de ani de luptă trebuie încă găsit un vaccin”, notează actorul în acest articol în care intră din plin în dezbaterea asupra rasismului din Statele Unite care a devenit scenariul a numeroase proteste şi manifestaţii în majoritatea oraşelor după uciderea, la 25 mai, a afro-americanului George Floyd, în momentul arestării sale de către poliţia din Minneapolis.

Afirmaţiile lui Clooney, care reflectează nu doar la situaţia rasială actuală, ci aminteşte şi fapte similare petrecute în istoria recentă a SUA, au devenit virale pe Twitter şi o tendinţă a zilei, potrivit g4media.

”Ne aflăm oare în 1992, când am auzit un juriu care a decis că poliţiştii albi, pe care i-am văzut de zeci de ori lovindu-l pe Rodney King, nu sunt vinovaţi pentru crimele lor evidente?”, s-a întrebat actorul.

”Sau în 2014, când Eric Garner a fost executat pentru că a vândut ţigări unui poliţist alb care l-a strangulat în timp ce noi ne uitam la el?”, a insistat Clooney, înainte de a încheia: ”Cuvintele «nu pot respira» vor rămâne gravate pentru totdeauna în mintea noastră”.

Laureatul a două premii Oscar şi protagonist al unor filme ca „Ocean s Eleven (2001) sau „Gravity” (2013) notează, de asemenea, că nu ştie când se vor termina protestele, dar că speră ca nimeni să nu mai „fie omorât”.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

”Furia şi frustrarea pe care le vedem pe străzile noastre sunt o aducere aminte a cât de puţin am crescut ca ţară de la păcatul nostru originar, sclavia”, a spus el.

Potrivit lui Clooney, rasismul rămâne o problemă în SUA, agravată cu această ocazie de preşedintele Donald Trump, care săptămâna trecută a spus că ”atunci când încep jafurile, încep împuşcăturile” şi care luni ameninţa că va desfăşura armata pentru ”a înăbuşi” protestele.

Este şi motivul pentru care a făcut apel la cetăţeni să schimbe această situaţie la 3 noiembrie, când vor avea loc alegeri prezidenţiale.

”Nu avem nevoie de lideri care să aţâţe ura şi violenţa ca şi cum ideea de a-i împuşca pe cei care se dedau la jafuri nu ar fi altceva decât un mesaj controversat. Există un singur mod pentru ca această ţară să obţină o schimbare adevărată: prin vot”, a încheiat el.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI