În primă instanţă, George Karam a fost condamnat la zece ani de detenţie.
Magistrații Curții de Apel Constanța au mai decis, marți, 19 noiembrie, următoarele pedepse:
- SC Middle East Parteners SRL – amendă penală în valoare de 840.000 de lei.
- Pavel Constantin – condamnare 7 ani şi 9 luni şi 20 zile închisoare cu executare.
- Jurcă Dumitru – condamnare 5 ani şi 6 luni închisoare cu executare.
- SC Tinel Cristi SRL – amendă penală în valoare de 653.333,33 de lei.
- Zdru Mihaela – condamnare doi ani şi patru luni de închisoare
- Nirlu Sultana – amenda administrativă în cuantum de 1000 de lei.
- Nirlu Gheorghe – un an de închisoare.
- Coroianu Florentina Gica – un an şi o lună de închisoare.
Potrivit sursei citate, Curtea de Apel Constanța a mai dispus acordarea sumei de aproximativ un milion de euro cu titlul de daune morale și materiale.
Decizia instanței este definitivă.
Pe 5 aprilie 2014, restaurantul Beirut din Constanța a fost distrus de un incendiu devastator.
În incendiu, au ars de vii Ioana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu, care lucrau ca dansatoare în club.
Inițial, Judecătoria Constanța a acordat în primă instanţă despăgubiri de aproape opt milioane de euro, având în vedere că infracţiunile sunt din culpă. Curtea de Apel Constanța a micșorat, însă, valoarea daunelor de la opt la un milion de euro.
sursă foto: ct100.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro