Horia Georgescu, fostul director al Agenției Naționale de Integritate, susține că George Maior a mințit la comisia parlamentară. „Se intervenea direct în dosare, punctual, și se spunea cum trebuie acționat”, a spus Horia Georgescu, la Antena 3.
Fostul șef al ANI a fost întrebat dacă a fost constrâns să facă dosare unor anumite persoane, Horia Georgescu a spus că s-a întâmplat. „Discutam cu domnul Maior. Eu nu puteam să pun la îndoială ceea ce îmi spune”, a răspuns Horia Georgescu.
Georgescu a vorbit și despre unele întâlniri pe care George Maior le-ar fi organizat la vila de protocol K2 și la care ar fi participat mai mulți judecători.
„Judecătorul Șelaru era prezent foarte des la aceste întâlniri. Uneori stătea lângă mine la masă. Nu a avut nicio problemă să mă aresteze (…) Erau mai mulți, doamna Stanciu, domnul Ionuț Matei(…). George Maior avea contacte cu foarte mulți șefi de instituții. Nu te duci la ziua cuiva dacă nu ai o relație apropiată”, a mai susținut Horia Georgescu.
George Maior a fost audiat miercuri în comisia parlamentară a SRI timp de peste 6 ore. Acesta a precizat, la finalul audierilor, că au fost puse mai multe întrebări legate de relația SRI cu Justiția.
„Dacă anticorupţia este o problemă de securitate naţională, aşa cum a fost definită de CSAT, de întâlnirile cu membri ai Guvernului, oameni politici, de aserţiunile unor persoane care au venit la comisie în legătură cu presa. Toate aceste detalii vă vor fi date de domnul preşedinte, care a fost extrem de activ şi energic în a genera o dezbatere foarte serioasă în comisie. Am rămas înţeleşi că la orice altă problemă suplimentară voi răspunde întotdeauna cu bună-credinţă şi acum mă întorc la post în SUA”, a afirmat fostul şef al SRI.
Înaintea audierilor, Maior a spus că, din punctul său de vedere, consideră să și-a făcut datoria.
”Consider că mi-am făcut foarte bine datoria în funcția de director al SRI. Serviciul a ajuns una dintre cele mai respectate instituții în comunitatea de servicii și informații occidentală și nu numai. Consider că întotdeauna am acționat în spiritul legalității”, a spus fostul director al SRI.
Întrebat despre afirmația președintelui comisiei SRI, Claudiu Manda, potrivit căreia ANI a solicitat Serviciului Român de Informaţii o notă secretă la care a făcut referire fostul preşedinte al ANI, Horia Georgescu, în care figura şi Klaus Iohannis, primar al municipiului Sibiu la vremea respectivă, precizând că „suprinzător sau nu” este faptul că nota aceasta a plecat de la SRI către ANI „exact” în ziua în care Iohannis devenea membru al PNL, Maior a răspuns: ”Aceea nu este o acuzație, Serviciul Român de Informații transmite ionformaii, nu transmite directorului informații. Am veitnit de bună credință, să răspund la toate întrebările comisiei”.