La ieșirea din sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), acesta a confirmat faptul că a fost audiat în calitate de martor în legătură cu dosarul vizitei fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor în SUA.
Întrebat de jurnalişti care a fost rolul său în organizarea vizitei lui Dragnea şi Grindeanu în SUA, Maior a precizat că nu avut „nicio implicare”.
„De mult timp voiam să vin, am avut discuţie foarte plăcută cu domnii procurori. Dosarul este în procedură, nu pot oferi detalii, dar discuţia foarte plăcută. Ce informaţii există, am dat”
George Maior, la ieșirea din sediul DNA
Fostul director SRI a spus, întrebat cu privire la afirmaţiile fostului lider PSD Dragnea, când anunţa, la finalul anului trecut că i-a fost deschis un dosar în legătură cu vizita în SUA: „Domnul Dragnea putea să zică orice”.
Discuţia a fost foarte plăcută, în calitate de martor, mâine mă întorc în SUA”, a încheiat el, precizând că „în calitate de martor, poţi să spui multe despre contextul unei vizite”.
El a mai afirmat că nu a săvârşit niciodată vreo infracţiune şi că este „satisfăcut” de ce le-a spus procurorilor.
Anul trecut, fostul preşedinte PSD – Liviu Dragnea – susținea că are informaţii potrivit cărora i-a fost făcut un dosar penal cu privire la deplasarea sa în America, atunci când a participat la ceremonia de învestire a lui Donald Trump în calitate de preşedinte al SUA.
În fotografiile apărute publice la acea vreme, fostul lider PSD se vedea în cadru cu Sorin Grindeanu şi Donald Trump.
Elliott Broidy este cel care i-a invitat, în calitatea sa de vicepreşedinte al Comitetului de învestire a preşedintelui Statelor Unite, pe liderul PSD Liviu Dragnea şi pe fostul premier Sorin Grindeanu la ceremonia de învestire a lui Donald Trump, din ianuarie 2017.
Ulterior, procurorii au deschis o anchetă în care era vizat Elliot Broidy, acesta fiind acuzat că şi-a folosit influenţa pentru consolidarea relaţiilor de afaceri cu lideri străini.
Procurorii anchetează dacă Broidy şi-a folosit influenţa pe lângă preşedintele Donald Trump pentru câştiguri persoanle şi încălcarea Legii privind Practicile Străine Ilegale, care interzice cetăţenilor americani să ofere oficialilor străini beneficii pentru a obţine avantaje economice.
Aceste beneficii se referă la invitaţia adresată oficialilor străini la procedura de învestitură a lui Donald Trump.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro