„Dacă există un interes politic pentru a pleca din această funcție, e determinat de rațiuni politice care trebuie explicate. Eu nu mi le explic, nu are legătură cu diplomația și cu faptul că mi-am făcut datoria nîn interesul național al României”, a declarat George Maior, la Parlament.
Mai mult, fostul șef SRI a precizat că nu a discutat cu președintele Klaus Iohannis, ci doar cu ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu.
„I-am explicat foarte detaliat argumentele care cred că reprezintă un punct de vedere valid”, a explicat el.
George Maior susține că nici de partea americană nu a primit critici privind punctele de vedere exprimate.
„Declarația mea e în concordanță cu realitatea și mi-o mențin. Este în concordanță cu ce a declarat și guvernul american. Consider că am spus un adevăr și am lucrat în interesul național. Nu înțeleg cum poate cineva să afirme că am interferat cumva în politica americană când e vorba despre o persoană privată. Nu am văzut niciun gest sau declarație din partea americană care să-mi confirme acest lucru”, a adăugat George Maior.
Ambasadorul român în SUA este audiat în prezent în comisia pentru controlul SRI, unde dă explicații despre subiectele aduse în atenţie de fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate Horia Georgescu, cu referire la fostul şef al SRI, dar și acuzațiile pe care fostul colonel Daniel Dragomir le-a adus, după audierea în comisie.
Citește și: