Fifor: Încercăm să găsim soluţii procedurale, pentru a nu mai fi în situaţia în care cineva să nu vină la comisie atunci când este invitat
UPDATE ora 13.00 Parlamentarii din comisia specială de anchetă pentru alegerile prezidenţiale din 2009 caută o soluţie procedurală pentru ca cei invitaţi să nu mai fie în situaţia să refuze audierea, a declarat luni preşedintele comisiei, senatorul Mihai Fifor.
”Nu suntem la vânătoare de vrăjitoare, nu suntem cu un target pe o persoană sau alta. Pe noi ne interesează să facem lumină în modul în care s-au organizat şi desfăşurat alegerile din 2009 pe obiectivele foarte clar stipulate în hotărârea Parlamentului României. Nu suntem după o persoană sau alta. Ne interesează ca toată lumea care poate contribui la analizarea acestor informaţii să vină la comisie. Suntem în momentul da faţă într-o chestiune procedurală, încercăm să găsim soluţii procedurale, pentru a nu mai fi în situaţia în care cineva să nu vină la comisie atunci când este invitat”, a precizat Mihai Fifor, despre refuzul Laurei Codruța Kovesi de a veni la audierile din comisie.
Maior: Am jucat tenis cu membri ai Guvernului, cu prim-miniștri, fără nicio problemă de imoralitate
UPDATE ora 11.30 ”Elemente de cancan nu mă interesează. Nu vorbesc de întâlniri private. SRI s-a comportat impecabil”, a spus George Maior, după audierea în comisia de anchetă.
Este o întâlnire privată”, mai spune fostul șef al SRI, despre întâlnirea de acasă de la Gabriel Oprea. ”Am jucat tenis cu membri ai Guvernului, cu prim-miniștri, fără nicio problemă și fără niciun element de imoralitate. Scrie undeva că nu aveam voie”, a adăugat el.
”După ce reprezint România atât de bine, nu m-am gândit”, a mai spus ambasadorul României în SUA, întrebat dacă s-a gândit să renunțe la postul de ambasador, în urma dezvăluirilor lui Dan Andronic.
Maior: Au existat întotdeauna şi există în viaţa unui om, chiar deţinând asemenea funcţii, şi aspecte referitoare la elemente private
UPDATE ora 11.50 Președintele comisiei de anchetă, Mihai Fifor i-a cerut deputatului Adrian Țuțuianu, președinte al comisiei pentru controlul SRI, să analizeze o parte din declarațiile făcute de fostul șef al SRI, în cadrul audierii. Țuțuianu a replicat că se vor analize aspectele ce țin de informațiile clasificate.
UPDATE ora 10.00 Fostul șef al SRI, George Maior, care în prezent este ambasador al României în SUA, a ajuns, luni, la comisia parlamentară de anchetă, unde este audiat în privința turului doi al alegerilor prezidențialele din 2009. ”SRI s-a comportat la alegeri ireproșabil”, a spus Maior, în comisie.
Maior nu a dorit să răspundă la întrebările legate de prezența sa acasă la Gabriel Oprea, în noaptea alegerilor.
”Au existat întotdeauna şi există în viaţa unui om, chiar deţinând asemenea funcţii, şi aspecte referitoare la elemente private. Ele nu au avut nicio legătură cu activitatea instituţiei ca atare. Din acest punct de vedere, şi acest moment pe care îl evocaţi îl definesc ca pe un eveniment privat la care am participat, în care nu s-au întâmplat aspecte pe care să le sesizez ca fiind ilegale, neconstituţionale şi chiar conform unor standarde de moralitate din punct de vedere al funcţionării instituţiilor şi persoanelor care reprezintă acele instituţii, nici din acest punct de vedere, nu am ce să îmi reproşez. Acest moment îl definesc ca pe un eveniment privat”, a spus Maior.
”Conducătorul oricărei instituții va participa și la evenimente private și va face o distincție între viața privată și viața publică. Aceste lucruri nu trebuie amestecate”, a mai afirmat Maior.
Deputatul PSD Liviu Pleșoianu a declarat că este de o gravitate mare faptul că nu dorește să răspundă la aceste întrebări. ”Ai fost plătit din banul public, ca șef al SRI, și să sfideți poporul, comisia și pe toată lumea, nerăspunzând la aceste întrebări”, a spus Pleșoianu, arătând că acesta nu mai are dreptul de a reprezenta România ca ambasador în SUA.
”Nu consider că am sfidat. Am făcut un efort deosebit pentru a venit aici. Viața mea privată nu mi-o voi expune niciodată în fața unei comisii”, a răspuns Maior.
Fostul șef al SRI a mai spus că este prieten cu Gabriel Oprea din anii 2000, când au fost colegi în Guvernul Năstase. Despre acuzațiile aduse de Dan Andronic, Maior a răspuns: ”Nu are dreptate”.
George Maior a mai spus că a aflat rezultatul alegerilor prezidențiale acasă, în fața televizorului.
Maior: Nu am participat la ședințe de partid, ca șef al SRI
”Orice reprezentant al statului poate participa la un eveniment privat. Ar fi însemnat ca timp de 9 ani să nu particip la niciun eveniment privat, ceea ce e contrar naturii umane, a mai spus Maior, despre întâlnirea din noaptea turului doi al alegerilor prezidențiale din 2009.
”Niciodată nu a participat SRI în generarea unei evoluții politice, fi că e vorba despre înființarea unui partid sau de decizii politice”, a mai arătat Maior, dând ca exemplu informațiile privind intrarea sa în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale.
”Nu am participat la ședințe de partid, ca șef al SRI. Resping orice acuzație de acest gen și vă asigur că niciun ofițer SRI nu a făcut acest lucru”, a mai spus Maior. ”Nu am nicio neliniște în privința acestui aspect”, a adăugat el.
Luni, la comisia de anchetă vor fi audiați fostul șef al SRI, George Maior şi cu Virgil Voineag, cel care a fost preşedintele INS la data alegerilor. Marţi vor veni la comisie Robert Cazanciuc, Gheorghe Neţoiu, Cătălin Voicu şi Dumitru Iliescu, iar miercuri Emil Boc.
Anunțul a fost făcut de președintele comisiei, Mihai Fifor miercuri, 7 iunie, la finalul audierilor din comisie. Despre chemarea la audieri a fostului preşedinte Traian Băsescu, senatorul PSD a spus că acest lucru se va întâmpla, probabil, peste două săptămâni.
Procurorul general al DNA, Laura Codruța Kovesi nu va merge la audieri în comisia care anchetează alegerile din 2009. Șefa DNA a trimis o scrisoare Parlamentului în care își motivează decizia. Șefa DNA ar fi trebuit să se prezinte miercuri la audieri, însă a trimis o scrisoare Parlamentului în care spune că nu va veni la audieri.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, afirma că Laura Codruţa Kövesi sfidează Parlamentul, arătând că refuzul reprezintă o recunoaştere a participării procurorului general de atunci la întâlnirea de acasă de la Gabriel Oprea, relatată de către jurnalistul Dan Andronic.