„Ne-au acuzat că a existat un blat cu PSD. Unde e blatul? Că nu-l vedem. Am fost sinceri din prima zi și așa vom continua, curați în fața lui Dumnezeu și mânați în luptă până la capăt”, a spus Simion care a precizat că așteeaptă numărătoarea voturilor.

„Suntem deciși să îi reprezentăm în Parlament pe cei care au o opțiune de vot. Reiterez opțiunea AUR de a nu face nicio alianță cu PSD și cu sistemul putred care a îngenuncheat România. Orice e mai bun decât PSD (…). Vrem dărâmarea acestui sistem perfid PSD-PNL (…) O să vedeți cum a fost lăsat singur generalul..”, spus Simion.

Acesta a dezvăluit și pe cine va susține AUR în turul al doilea al alegerilor prezidențiale: „Îl vom susține pe candidatul care se va lupta cu Marcel Ciolacu. I-am transmis felicitări domnului Călin Georgescu, este o opțiune suveranistă”.

„Sunt foarte bucuros că, totuşi, în turul 2 ajunge un suveranist(…) Sunt pregătit pentru alegerile din 1 decembrie. Pot şi, probabil, analiştii corecţi, analiştii independenţi, vor analiza rezultatele acestui vot şi o să râdă şi ei de felul în care a fost folosit pe post de paiaţă Nicolae Ciucă”, a declarat George Simion la sediul partidului. 

O să vă rog să închideți televizoarele

Imediat, după închiderea urnelor, la ora 21.00, George Simion a declarat: „Revendicăm în această seara intrarea în turul 2 al alegerilor prezidențiale. O să vă rog să închideți televizoarele, mai ales pe cele care îl dau pe un necunoscut înaintea noastră (n.red.- Călin Georgescu)”, a declarat George Simion în fața alegătorilor.

Rezultatele oficiale după numărarea a peste 75 la sută din secțiile de vot răstoarnă toate exit-poll-urile. Conform BEC, ordinea primilor patru este următoarea: Călin Georgescu, Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi. Conform exit-poll-urilor de la ora 21.00 ordinea era Marcel Ciolacu, Elena Lasconi, Călin Georgescu și George Simion.

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News