Cuprins:
„Vorbeam zilele trecute, în urma atacului brutal la adresa Prim Ministrului slovac Robert Fico, despre faptul că politica urii a început să dea rezultate. Atât în Slovacia, cât și în UE și în România. Am generat fel și fel de discuții în presa din țară, mulți m-au acuzat că exagerez sau că încerc să mă victimizez. La doar câteva zile distanță, alți membri AUR erau atacați pe străzi în timp ce se aflau într-o acțiune electorală. De data aceasta s-a întâmplat în Gorj, localitatea Băcești”, a scris George Simion duminică, 19 mai, pe blog.
Și a continuat: „Robert Ionuț Păiuși, primarul PSD al comunei Stejari, a intrat cu mașina într-un grup de susținători AUR, lovind o tânără în vârstă de 24 de ani care avea un copil în brațe. În urma impactului, tânăra a fost transportată de urgență la spital”.
Deputatul AUR a adăugat că primarul PSD „a fugit de la locul accidentului, s-a baricadat în birou și a făcut de urgență un live, crezând că minciunile îl vor scăpa de închisoare”.
Ce spune primarul: „Am considerat că nu este ceva wow”
Robert Ionuţ Păiuşi, primarul PSD al comunei Stejari, a transmis duminică, 19 mai, pe Facebook, că „cineva a dat cu pumnul în oglindă” și că nu a fost un incident deosebit.
„Astăzi, în jurul orei 10.50, mă îndreptam către biroul primăriei. Ulterior, în fața mea erau cei de la AUR. Am încetinit mașina, m-am dat pe mijloc ca să poată să treacă. Când mă deplasam printre ei, cineva mi-a dat cu pumnul în oglindă. Sau cu mâna. Am vrut să mă dau jos, dar am văzut că deja veneau spre mine agitați. Ulterior, mi-am continuat mersul înspre primărie”, a spus Paiuși într-o filmare pe rețeaua de socializare.
El a adăugat că „oglinda nu avea nimic” și a pus-o la loc.
„Am considerat că nu este ceva wow ca să pot sun la poliție. Acum, cei de la AUR au venit, că am dat peste ei, că i-am lovit, că au chemat Salvarea. Vă dați seama, scenariu din ăla, de Sergiu Nicolaescu. Au venit cu amenințări”, a susținut edilul PSD.
Ce spune Poliția: „Posibilă prezență a substanțelor psihoactive”
Poliția Gorj a confirmat duminică, 19 mai, că o femeie de 24 de ani a fost lovită cu oglinda mașinii în localitatea Băcești.
„Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Stejari, în timp ce conducea un autoturism în satul Băcești, a acroșat cu oglinda laterală un pieton (femeie), în vârstă de 24 de ani din aceeași localitate, părăsind locul producerii evenimentului rutier”, a transmis IPJ Gorj.
În urma accidentului, femeia a fost rănită și a fost dusă la spital, iar șoferul „a fost identificat la scurt timp” și „testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0”, a transmis Poliția, care a precizat că a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
Luni, 20 mai, IPJ Gorj a anunțat că „în urma testării șoferului cu aparatul din dotare”, este vorba despre drug test, „au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive”. Din acest motiv, primarul PSD a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Foto, video: gorjonline.ro