Ajuns în fața susținătorilor, George Simion, președintele partidului AUR, a cerut susținătorilor săi să se roage alături de el, recitând rugăciunea „Tatăl Nostru”.

Președintele AUR a avut un discurs cu tente religioase, menționând adesea cuvântul „Dumnezeu” și „credință”.

„Mulțumesc din suflet fiecăruia dintre voi de aici și de acasă care țineți tricolorul sus și care n-ați uitat de înaintași, care n-ați uitat de strămoși și care n-ați fost îngenunchiați de o propagandă vitregă care a vrut să doboare spiritul românesc, a vrut să elimine identitatea creștină a țării noastre. Mulțumesc din suflet pentru că ați fost, sunteți și veți fi. Astăzi mai mult ca în oricare altă zi poporul român a ascultat imnul național și s-a trezit”, a mai declarat Simion în fața sediului AUR.

„Ne-am plâns de multe ori că votează mult prea puțini oameni. Am asistat în ultima săptămână la un veritabil atac asupra democrației, asupra libertății, asupra valorilor noastre naționale. Poporul român a vorbit și clasa politică trădătoare care a încercat să nu audă glasul poporului român, măcar acum, în al 12-lea ceas, sper să o facă, să se potolească din abuzurile pe care le-a pregătit, din gândul că se poate anula voința poporului român, din gândul că se poate repeta turul 1 de scrutin, din gândul că se pot agăța cu dinții de putere, fac un apel la instituțiile statului român să respecte democrația”, a încheiat George Simion.

Chipurile mutilate de război. Amploarea rănilor faciale este atât de gravă, încât experții spun că amintește de războaiele din secolul trecut
Recomandări
Chipurile mutilate de război. Amploarea rănilor faciale este atât de gravă, încât experții spun că amintește de războaiele din secolul trecut

Cu două ore înainte de publicarea rezultatelor exit-poll, George Simion postase pe Facebook un mesaj în care susținea că partidul său a obținut majoritatea voturilor.

„Gata, abia acum pot să mă bucur și eu de Ziua Națională! La mulți ani, români!!! Suntem TARI. Am fo și-om hi! Vot suveranist major!”, a scris George Simion pe pagina sa de Facebook.

În comentariile acestei postări, el a rugat susținătorii partidului AUR să nu întrebe de procente. „Eu nu fac campanie ca alții în ziua votului: mai sunt două ore, mergeți la vot și rezultatele abia la 23:00, nu la disperații din sistem care se tem”, a mai scris George Simion în comentariul la postarea sa.

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

Aelin   •   02.12.2024, 12:13

În curând ne va cere cămăși negre ...cât de naiv poate fi cel care votează Simion ,sosoaca,Georgescu ? Vă imaginați o țară condusă de Georgescu și Simion ? Femeile pierd toate drepturile cucerite până acum , avortul și dreptul de a fi alese pentru o funcție politica , pâna și cezariana pt că întrerupe firul sfânt...la cratiță cu noi și făcut copii și ... ciocul mic! Asta ați ales ,doamnelor ! Iar domnii la armata obligatorie pt că înnobilează,post negru de 3 zile de două ori pe săptămână pt că sunteți recunoscători conducătorilor supremi trimiși de cel sfânt să ne conducă în lupta împotriva tuturor din Europa , și să ne ajute să regăsim calea către mama Rusia ... luați-va adio de la city break din week end ,se merge în tabere de muncă, whisky? Nu! Interzis! numai votca din cartofi ( dacă ori fi )sau din ce mai făceau amărâții aia care erau în gulag pt că le plăcea ... Aveți grijă la ce va doriți,oameni buni ... se găsește întotdeauna cineva care sa ajute ...

jonradu   •   02.12.2024, 07:15

Noi cei care am tràit in comunism parcà nu am invàtat nimic. Astia tineri sant decat niste visàtori,dar dacà ar fii sà-si apere tara cu adevàrat ar fugii ca potarniciile. Iar cei bàtrani tràiesc din aminti si vise de preàa màrire a unei tàri care dacà nu ar fi fost Americanii acum eram 'Gubernie Ruseascà'. Simion si partidul lui de oportunisti vinde vise. Dacà il bàgàm in ecuatie si pe Georgescu , putem sà punem lacàtul pe tarà cu lozinca; Inchis pentru inventarul democratiei si lipsei de personal democratic. Iti vine sà plangi de la atata prostie ridicatà la rang de patriotism.

AaaBbbCcc   •   01.12.2024, 23:17

Si-au luat soarta in propriile maini si apoi au pus o in sacosa lui Simion sa nu se sparga. Un ins care are interdictii in alte state, devine in tara un sfant. Cat de naiv sa fii, sa iti amanetezi viitorul unui astfel de om?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
FANATIK.RO
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI