Ajuns în fața susținătorilor, George Simion, președintele partidului AUR, a cerut susținătorilor săi să se roage alături de el, recitând rugăciunea „Tatăl Nostru”.

Președintele AUR a avut un discurs cu tente religioase, menționând adesea cuvântul „Dumnezeu” și „credință”.

„Mulțumesc din suflet fiecăruia dintre voi de aici și de acasă care țineți tricolorul sus și care n-ați uitat de înaintași, care n-ați uitat de strămoși și care n-ați fost îngenunchiați de o propagandă vitregă care a vrut să doboare spiritul românesc, a vrut să elimine identitatea creștină a țării noastre. Mulțumesc din suflet pentru că ați fost, sunteți și veți fi. Astăzi mai mult ca în oricare altă zi poporul român a ascultat imnul național și s-a trezit”, a mai declarat Simion în fața sediului AUR.

„Ne-am plâns de multe ori că votează mult prea puțini oameni. Am asistat în ultima săptămână la un veritabil atac asupra democrației, asupra libertății, asupra valorilor noastre naționale. Poporul român a vorbit și clasa politică trădătoare care a încercat să nu audă glasul poporului român, măcar acum, în al 12-lea ceas, sper să o facă, să se potolească din abuzurile pe care le-a pregătit, din gândul că se poate anula voința poporului român, din gândul că se poate repeta turul 1 de scrutin, din gândul că se pot agăța cu dinții de putere, fac un apel la instituțiile statului român să respecte democrația”, a încheiat George Simion.

Cu două ore înainte de publicarea rezultatelor exit-poll, George Simion postase pe Facebook un mesaj în care susținea că partidul său a obținut majoritatea voturilor.

„Gata, abia acum pot să mă bucur și eu de Ziua Națională! La mulți ani, români!!! Suntem TARI. Am fo și-om hi! Vot suveranist major!”, a scris George Simion pe pagina sa de Facebook.

În comentariile acestei postări, el a rugat susținătorii partidului AUR să nu întrebe de procente. „Eu nu fac campanie ca alții în ziua votului: mai sunt două ore, mergeți la vot și rezultatele abia la 23:00, nu la disperații din sistem care se tem”, a mai scris George Simion în comentariul la postarea sa.

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește-ne pe Google News