Simion a recunoscut că s-a întâlnit recent cu șeful Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, dar a spus că va dialoga cu toată lumea, fiind deschis la orice propunere ”care este în interesul națiunii române”.
Delegația AUR care a mers la Cotroceni a fost formată din George Simion, Claudiu Târziu, Dan Tanasă și Diana Șoșoacă. Călin Georgescu, fostul director al Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă, a fost propunerea partidului pentru funcția de premier.
I-a dat lui Iohannis o hartă
La ieșire, George Simion a ținut să anunțe care sunt prioritățile legislative ale partidului: digitalizarea și educația. El a propus celorlalte partide să ceară redeschiderea școlilor și a evitat să spună pe cine susține la șefia Camerei Deputaților.
”Este o decizie politică, pe noi ne interesează să numim buni profesioniști la conducerea țării. Ne interesează să-l avem pe Călin Georgescu prim-ministru, pe Florian Colceag ca ministru al Educației, ne interesează redeschiderea școlilor, a restaurantelor, a teatrelor”, a spus Simion.
La final, liderul AUR a dezvăluit că i-a înmânat președintelui Iohannis o hartă a României Mari, ”așa cum ne-a lăsat-o Mihai Eminescu”. Este vorba de o hartă ”foarte verde”, pentru că ”aveam multe păduri”. ”Și am tras un semnal de alarmă legat de pădurile României”, a mai spus Simion.
De ce nu a purtat Șoșoacă masca la nas
La rândul său, Diana Șoșoacă a dezvăluit că a purtat masca doar pe gură la întâlnirea cu președintele României din motive medicale.
”Mi s-a spus că nu pot să intru fără mască și am arătat adeverința, m-au rugat frumos să-mi pun măcar pe gură, am ținut-o pe gură și la sfârșitul întâlniri cu domnul Iohannis, înainte de a ne despărți mi-am dat jos masca. Este un semnal, pentru că și noi, oamenii care suferim de anumite boli și suntem exceptați de la purtatul măștii avem drepturi în această țară. După care am ieșit fără mască de acolo”, a spus aceasta.
Pe de altă parte, Șoșoacă susține că, oricum, 85% din măștile vândute pe piață ”sunt neconforme”. ”Deci sunt neconforme, deci nu știu ce purtați”, s-a adresat ea ziariștilor.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro