„Probabil, Parchetul General nu mai are cazuri serioase în România şi alege să facă circul ăsta mediatic. Eu i-aş întreba pe români dacă consideră că am făcut ceva. I-am făcut aşa… (n.red. – bate un coleg aflat lângă el pe umăr). Dacă în vreun fel asta este ultraj, înseamnă că am luat-o cu toţii razna în această ţară, nu numai noi”, a spus George Simion, aflat la Parlament.

Simion a susținut apoi că ministrul PNL al energiei a fost cel care l-a instigat să lovească și a postat pe grupul de presă AUR imagini video, din alt unghi, pentru a se justifica. „El spunea Hai, dă! Hai, dă! Și bine că nu am dat pentru că aș fi fost terminat ca figură politică. Cerea, nu știu ce preferințe are domnul ministru, dar așa cerea, să îl bat”, a precizat Simion.

Întrebat de jurnaliști dacă se teme după ce Parchetul a deschis dosar penal pe numele său, liderul AUR a răspuns că nu: „Cred că mi-au mai deschis vreo 10, sincer să vă zic. Nu mi se pare că ar trebui să mă îngrijoreze și nu mă îngrijorează”.

Afirmațiile sale vin în contextul în care Parchetul General a anunțat că a deschis dosar penal în cazul incidentului din Parlament, când ministrul energiei, Virgil Popescu, a fost agresat de George Simion în timp ce vorbea de la tribuna Camerei Deputaților.

 
 

Urmărește-ne pe Google News