UPDATE ora 19.30: George Simion susține că interdicția arată că nimic nu s-a schimbat peste Prut în ultimii ani.
„Nu e vorba despre o nouă interdicţie ci de o continuare a celei vechi, ne judecăm din octombrie 2023 pe chestiunea aceasta. Vedem însă că nimic nu s-a schimbat peste Prut în ultimii ani. În loc să îmbrăţişeze ideea unirii, politicienii de la Chişinău se ţin de fotoliile lor călduţe, mimând iubirea faţă de România doar atunci când le convine lor”, a spus George Simion pentru News.ro.
„Poziţiile noastre rămân aceleaşi: vrem unirea celor două state româneşti şi dispariţia graniţei de la Prut! Pentru asta militez de ani de zile şi nu mă dezic de această cauză naţională”, a adăugat el.
Știrea inițială: George Simion are interdicţie de a intra în Republica Moldova pentru încă 5 ani, adică până pe 1 octombrie 2028.
„În Republica Moldova, străinii pot fi declarate persoane indezirabile dacă aceștia au desfășurat, desfășoară ori există indicii temeinice în privința acestora că intenționează să desfășoare activități de natură să pună în pericol securitatea națională sau ordinea publică”, a precizat Inspectoratul.
În legătură cu liderul partidului AUR, Ministerul de Interne de la Chișinău a afirmat că „a emis o decizie de prelungire a termenului declarării străinului ca persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova, pe un termen de încă 5 ani”.
Autoritățile din România au fost informate, iar Inspectoratul General pentru Migrație de la Chișinău este într-un litigiu cu George Simion, care a contestat în instanță măsura impusă.
Simion, declarat persona non grata în Republica Moldova din 2018
George Simion a fost expulzat pe 1 octombrie 2018 din Republica Moldova, fiind declarat persona non grata pentru o perioadă de 5 ani. Potrivit TV8, interdicția a fost pusă după ce la 27 august 2018, unui grup de cetățeni români, participanți la Marșul Unirii, nu li s-a permis trecerea frontierei de stat a Republicii Moldova. Motivul a fost comportamentul considerat de autoritățile locale inadecvat și provocator al unor persoane, refuzul de a se conforma procedurilor legale și o serie de amenințări în discuțiile cu reprezentanții Poliției de Frontieră, a transmis News Maker.
În martie, 2021, deputatul nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova. Poliția de Frontieră de la Vama Leușeni i-a transmis că are o interdicţie valabilă până în 2023.
Nici în iunie 2022 George Simion nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova, unde avea loc şedinţa comună a parlamentelor Republicii Moldova şi României.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
smochin30 • 04.02.2024, 08:53
Unirea nu se face cu forța iar inițiativa trebuie să o aibă moldovenii. Mentalitățile nu se schimbă brusc și în nici un caz cu limbaj suburban.
..ZORRO.. • 03.02.2024, 19:37
Maiuta va avea soarta *** Zele... o merita...
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
florin44 • 03.02.2024, 16:03
Simion si *** sosoaca ar trebui sa fie interzisi pe intreaga planeta!
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.