„Nicuşor Dan alege să fie continuatorul lui Klaus Iohannis. Într-o conferinţă de presă, a anunţat că el este succesorul lui Werner şi acestui sistem totalitar, nedemocratic, care vine în contradicţie cu idealurile Revoluţiei din 1989. De ce spun asta? Pentru că Nicuşor Dan şi-a trădat bucureştenii, cărora le-a cerut votul încă o dată, deşi nu a fost în stare să rezolve nimic”, a transmis George Simion într-un LIVE pe Facebook, din mașină.
El a adăugat că Nicușor Dan a fost de acord cu decizia Curții Constituționale, care a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale câștigat surprinzător de Călin Georgescu, și că este „unealta sistemului” care a dat „lovitura de stat”.
„A folosit instrumentul referendumului doar ca o unealtă politică şi a fost de acord cu lovitura de stat dată. A spus că e de acord cu hotărârea CCR, o hotărâre a unor politruci, împotriva votului românilor. Nicuşor Dan este unealta sistemului. Eu v-am anunțat încă de vinerea trecută, când a fost dată lovitura de stat prin decizia CCR, că este susținut de Werner Iohannis. Acum, Elena Lasconi va fi trădată, părăsită de cei care au sacrificat-o şi cei care au criticat-o că s-a opus loviturii de stat”, a adăugat George Simion.
El a mai susținut că Nicușor Dan este „omul lui Alexander Soros jr, care a venit de la Fort Lauderdale cu un avion particular pentru a pune ordine în România” și a anunțat: „ne punem la dispoziție întreaga infrastructură a AUR pentru a duce la bun sfârșit voința românilor, manifestată democratic, prin vot”.
George Simion a transmis LIVE pe Facebook mesajul când era în trafic, iar Nicușor Dan susținea conferința de presă în care și-a anunțat candidatura la Președinție și în care primarul general a calificat drept necesară decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale.