George Simion respinge informațiile dintr-un articol publicat de site-ul Lumea Justiției în care se afirmă că se încearcă „cumințirea” acestuia printr-un dosar penal în care să fie implicat, la doar câteva zile după intrarea AUR în Parlament și după o serie de declarații privind intenția de a-l suspenda din funcție pe președintele Klaus Iohannis.
Potrivit celor de la luju.ro, joi, 10 decembrie 2020, un judecător de Judecătoria Moinești, judetul Bacău, a admis plângerea formulată de către Asociatia pentru Protecția Drepturilor Minoritare „Miko Imre” împotriva clasării dispuse de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești față de infracțiunile de distrugere, incitare la ură și discriminare, precum și tulburarea ordinii și liniștii publice. Iar George Simion ar fi vizat de această decizie.
„Nu sunt implicat în niciun fel în acel dosar”
Nu e adevărat, spune Simion, pentru Libertatea. „Am văzut din Lumea Justiției că George Simion implicat, nu am nicio treabă cu acel dosar penal, nu mă implică pe mine, pentru incidentele din iunie de la Ziua Eroilor, la Valea Uzului, nu sunt implicat în niciun fel. Sunt victimă într-un dosar penal la Valea Uzului, din mai, care la fel s-a soldat cu neînceperea urmăririi penale, deci eu am contestat această măsură de neîncepere a urmării penale și acum așteptăm să vedem soluția. Acum la fiecare chestia unde apare George Simion trebuie să stau să dau explicații”, a declarat liderul AUR pentru Libertatea.
foto: George Simion/Facebook