George Washington a cunoscut ororile variolei din experiența personală. În 1751, el și-a însoțit fratele bolnav de tuberculoză într-o călătorie în Caraibe. Spera că aerul tropical va ajuta la recuperarea fratelui său, dar, atunci când se afla în Barbados, el a contractat variola.

George Washington a fost un general și om de stat american, factor activ în lupta pentru independența față de Regatul Unit a coloniilor din America de Nord, primul președinte al Statelor Unite ale Americii (1789-1797).

Timp de douăzeci și șase de zile, din cauza bolii, Washington a suferit de dureri de cap, frisoane, dureri de spate, febră și vărsături.

În calitatea lui de comandant al Armatei Continentale, aflată în luptă pentru câștigarea independenței Statelor Unite, Washington se confrunta nu doar cu trupele Imperiului Britanic, ci și cu un inamic nevăzut, dar letal: variola. A înțeles repede cum boala poate slăbi forța de luptă.

„Ne vom teme mai mult de boală decât de dușman”

O epidemie de variolă a lovit trupele americane care au invadat Canada, în 1775-1776. În drum spre Quebec, aproximativ 30% dintre soldați au renunțat la luptă din cauza bolii. În cele din urmă, cu aproximativ 50% din trupele infectate, americanii s-au retras. Variola, viscolul și trupele britanice au blocat armatele lui Washington.

Variola s-a extins, din Boston și Philadelphia spre alte orașe.

Dacă variola se va răspândi din nou printre soldați, ne vom teme mai mult de boală decât de sabia dușmanului.

George Washington:

Extrem de instruit și la curent cu cele mai noi evoluții ale științei medicale, Washington cunoștea efectele pe care o epidemie le putea avea asupra armatei sale și, de aceea, a luat decizia de a fi vaccinați toți soldații.

Ce însemna „variolarea”

Vaccinurile cu care suntem obișnuiți astăzi nu fuseseră încă inventate. Procedura care se efectua în acea perioadă se numea „variolare”. Medicii făceau o mică incizie în brațul pacientului, în care introduceau lichidul scos din pustulele bolnavilor deja infectați. Procedeul provoca o infecție minoră, o recuperare rapidă, iar supraviețuitorii dobândeau imunitate la variolă.

La început, Washington a cerut să fie inoculați cu vaccin noii recruți, apoi, în februarie 1777, a luat măsuri mult mai radicale. Până la sfârșitul anului, fuseseră imunizați 40.000 de soldați.

Cum a scăzut rata de infectare

Rezultatele au fost uimitoare. Rata de infecție cu variolă în Armata Continentală a scăzut rapid de la 17% , la 1%, ceea ce a determinat Congresul continental să legalizeze variolarea populației în toate statele confederației.

Inițial, mai mulți lideri politici din colonii s-au opus variolării. Se temeau că procesul ar putea răspândi infecțiile, mai degrabă decât să le minimizeze.

A fost însă prima campanie de vaccinare finanțată de un stat din istoria omenirii, iar în primăvara anului 1778, întreaga Armată Continentală americană fusese imunizată împotriva variolei. După inocularea în masă, doar 50 de soldați nu au supraviețuit epidemiei.

După ce amenințarea de variolă a fost înlăturată, Washington și armata revoluționară au putut să se concentreze în totalitate asupra adevăratului inamic, iar acest fapt a constituit unul dintre factorii decisivi pentru câștigarea Războiului de Independență.

Abia în 1796, omul de știință britanic Edward Jenner a creat un vaccin adevărat, care a făcut imunizarea mai ușor de administrat și mai puțin periculoasă.

Câți americani sunt vaccinați împotriva COVID

Potrivit Time, sondajele de opinie de astăzi arată că mulți americani sunt reticenți să se imunizeze anti-COVID-19. Sondajele arată că peste 40% dintre americani ezită să o facă. Rezistența este deosebit de puternică în zonele rurale și în statele sudice.

„Părintele fondator al Americii (n.r. – George Washington) a aplicat cunoștințe medicale rudimentare din 1770, când s-a confruntat cu un focar periculos, iar această istorie poate fi o lecție pentru cei care sunt sceptici în ceea ce privește vaccinurilor COVID-19”, spune profesorul de istorie Robert Brent Toplin.

Publicul are acum un acces mult mai bun la informațiile medicale decât Washington, explică fostul universitar american: „În secolul al XX-lea, noile vaccinuri au ținut sub control bolile infecțioase, inclusiv poliomielita, rujeola și oreionul. Acum, vaccinurile ARNm declanșează răspunsuri imune care pot proteja milioane de oameni de coronavirus”.

În iunie, mai mult de jumătate din populația adultă din Statele Unite a fost complet vaccinată, conform datelor Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA. Datele se refereau la cele 133.581.245 de persoane vaccinate cu două doze Moderna sau Pfizer/BioNTech, precum şi cu vaccinul monodoză Johnson & Johnson.

La începutul lunii, actualul președinte american Joe Biden a declarat că ţara îşi pierde răbdarea cu cei care au refuzat să se vaccineze, puţin peste 62% dintre americani fiind vaccinaţi complet împotriva COVID-19. El a anunțat imunizarea obligatorie pentru aproape 100 de milioane de americani.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News