Georgică Severin, șeful SRR, susține că are nevoie de bufetier pentru că posturile radioului public au mulți oaspeți, iar singurul angajat pentru asigurarea zilnică a tuturor serviciilor de protocol nu mia face față.
Președintele SRR a transmis redacției un drept la replică, pe care îl redăm integral la finalul articolului, în urma articolului din Libertatea despre anunțul de angajare a unui bufetier care să lucreze la cabinetul său.
Georgică Severin susține că postul face parte de mai bine de 20 de ani din structura cabinetului său și înșiră apoi organismele internaționale în care Radio România este membru, calitate care obligă instituția la găzduirea de reuniuni la nivel înalt. Pentru acestea însă sunt necesare servicii de protocol.
Acesta mai menționează că în organigramă sunt chiar trei bufetieri, însă în momentul de față este angajat doar unul singur, iar acesta nu mai poate acoperi întreaga activitate de la serviciul de protocol.
Recrutarea, în vederea ocupării postului, se realizează din motive bine întemeiate, ce țin de volumul mare de lucru și de buna desfășurare a activităților de protocol la nivelul SRR.
Drept la replică SRR:
Libertatea a scris ieri că Radio România vrea să angajeze bufetier pentru cabinetul directorului general și a publicat un document de la departamentul de Resurse Umane. În anunțul de scoatere a postului la concurs se menționează inclusiv fișa postului: principala sarcină a viitorului angajat este “pregătirea sălii de ședințe pentru diferite activități și evenimente”.