Avaria afectează nu mai puţin de 1.950 de consumatori, dintre care 1.600 sunt consumatori casnici, iar 350 sunt instituții și agenți economici. Prefectul de Suceava, Constantin Harasim, a recomandat unităţilor spitaliceşti din oraş să nu mai facă internări, iar şcolile care nu au alternativă pentru încălzire să rămână închise. Acesta, a dispus convocarea, luni seara, la sediul Palatului Administrativ Suceava a Grupului de suport tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de eșecul utilităților publice, pentru analiza situației și dispunerea de măsuri în vederea gestionării acesteia.
Despre situația creată în municipiul Câmpulung Moldovenesc prefectul i-a informat atât pe ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, cât și pe ministrul Energiei, Victor Vlad Grigorescu, manifestându-și, totodată, nemulțumirea față de modul de intervenție a echipelor SC TRANSGAZ Mediaș, ce a determinat ca până la această oră municipiul Câmpulung Moldovenesc să nu fie alimentat cu gaze naturale, se arată într-un comunicat remis de către Instituţia Prefectului.
Luni seară, alimentarea cu gaze naturale în Municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost sistată din cauza unei avarii la conducta magistrală. Nici până în momentul de faţă Transgaz nu a reuşit să găsească defecţiunea chiar şi după ce au fost verificate zonele de subtraversare a pârâielor din municipiul Câmpulung Moldovenesc -Izvorul Alb și Valea Seacă- dar şi alte zone.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro