Slujba ortodoxă în cursul căreia a fost botezat actorul francez a fost condusă de Jean de Doubna, mitropolitul bisericilor ortodoxe de tradiţie rusă din Europa Occidentală.

Evenimentul s-a derulat în Catedrala Sfântul Alexandru Nevski din Paris, lăcaş care depinde de Patriarhia de Moscova.

”Întreţin legături strânse cu clerul ortodox şi apreciez mult liturghia ortodoxă”, și-a justificat gestul Gerard Depardieu.

Din spusele martorilor oculari citaţi de ziariştii de la revista Valeurs actuelles, Gérard Depardieu a respectat întocmai ritul ortodox al botezului.

Mai mult, după ce un tată și fiica au fost botezați în același timp cu actorul francez, Depardieu a fost desemnat drept naşul fetiţei.

FOTO: Ortodoxie.com

Nu este pentru prima oară când marele actor francez își schimbă convingerile religioase. Catolic dar nepracticant, Depardieu nu a fost niciodată botezat până acum, s-a convertit în 1967 la islam.

Rămâne musulman doar vreo doi ani – timp în care va aprofunda totuşi Coranul şi va merge des la Marea moschee din Paris. I se pare însă greu să facă 5 rugăciuni pe zi şi să nu mănânce porc. Se apucă deci să studieze şi să aprofundeze budismul şi hinduismul, religii la care se va converti, de asemenea.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News