UPDATE ora 13:05: „Sunt puncte pe care trebuie să le discutăm neapărat când e vorba de securitatea ambelor state. Vorbim de combaterea migrației ilegale. Numai împreună cu Poliția Română am destructurat o grupare de traficanți ilegali condusă de un cetățean român”, a spus ministrul Karner, la sosirea la sediul MAI, unde a fost întâmpinat de Lucian Bode.
Întrebat dacă Austria susține România în 2023 pentru aderarea la Schengen, Karner a spus: „Repet de ce nu am putut să votez pentru aderarea României la Schengen. În primul rând, avem un sistem care nu funcționează. Interesul nostru bilateral este să vedem că acest sistem funcționează. Suntem parteneri ca să atingem aceste obiective. Primii pași i-am făcut, dar mai sunt multe. Nu pot să vă ofer astăzi o dată. Vreau să obținem rezultate”, a spus ministrul Gerhard Karner.
La rândul său, ministrul român de interne a spus că vizita ministrului austriac. „dezgheață relațiile bilaterale, care s-au răcit la sfârșitul anului trecut”.
„La finalul acestei zile, acțiunile pe care le vom desfășura spre să contribuie la atingerea acestui obiectiv de țară. Vom avea o întâlnire bilaterală în care vom discuta toate aceste aspecte. Vom semna pre-acorduri între ministerele noastre, vom face o vizită la sediul poliției de Frontieră”, a spus Lucian Bode.
***
Potrivit instituției, întâlnirea dintre Karner și Bode va avea loc începând cu ora 13.00. Ministrul austriac este însoțit de o delegaţie austriacă, iar Bode, de reprezentanţi ai principalelor structuri ale MAI.
La ora 17.00, cei doi oficiali vor susţine declaraţii de presă la sediul Ministerului Afacerilor Interne.
Este prima vizită la București pe care Gerhard Karner o face după votul din 8 decembrie 2022, prin care Austria a blocat aderarea României la Schengen.
Cancelarul Karl Nehammer și ministrul Gerhard Karner au invocat atunci problema migranților și au susținut că mulţi dintre migranții neînregistraţi vin prin România sau Bulgaria.
La începutul lunii aprilie, Gerhard Karner a declarat că poziția Austriei nu s-a schimbat, iar țara sa va accepta extinderea Schengen „doar în cazul unei protecții robuste a granițelor exterioare”.
Foto: Inquam Photos
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
calugarul.avacum.de.la.varatec • 26.04.2023, 20:35
Prosti mai suntem! De ce l-au chemat?? Sa ne mai umileasca o data! Nu ne vor in Shenghen, e clar! Doar politicienii de cacao, fraieri, din Romania spera altceva! astea nu sunt demersuri! Sunt umilinte repetate!
pikpik • 26.04.2023, 15:09
Vå mai gudurati mult pe langå åstia, panå cand? Nu pricepeti dispretul lor?
seaman651 • 26.04.2023, 14:34
Omul asta nu are ce sa caute in Romania, austriecii au spus clar ca nu vor Romania in Schengen. Motivele declarate fiind imaginare, chiar si daca avem motivele reale, nu se poate face nimic. Si chiar daca Austria ar spune ca nu se mai opune, se opune Olanda intrarii Bulgariei, care e la pachet cu Romania. Pana nu sunt tarile astea doua stranse cu surubul, vor gasi intotdeauna un pretext. Dar cum autoritatile romane sunt existente numai pentru folosul propriu, pe-ai nostri-i doare drept in motul de la basca ca se opune cineva intrarii noastre-n Schengen.