Joia trecută, social-democrații (SPD), Verzii și liberalii (FDP) au propus noi reguli, mai blânde, în Parlament, provocând indignare în rândul unei părți a populației și a experților medicali, în condițiile în care cazurile de coronavirus cresc vertiginos în Germania.

Răspunzând criticilor, formațiunile au convenit asupra unor măsuri mai stricte pentru cei nevaccinați, inclusiv obligativitatea unui test negativ înainte de a călători cu autobuzul sau trenul, a informat luni postul public ARD.

Liderul Verzilor, Robert Habeck, a declarat duminică seara că, în termeni simpli, regulile propuse echivalează cu o „carantină pentru cei nevaccinați”. Aceasta a menționat, în context, restricțiile care tocmai au intrat în vigoare în Austria vecină, unde numărul de vaccinuri este mai mic și numărul de infecții chiar mai mare decât în Germania.

Modificările sunt prelucrate în propunerile de modificări ale legii privind bolile infecțioase pe care Parlamentul urmează să le voteze în cursul acestei săptămâni.

Creșterea abruptă a numărului de noi cazuri vine într-un moment dificil pentru Germania, după alegerile generale din septembrie, cu un guvern condus de Angela Merkel cu puteri liminate, în timp ce discuțiile privind formarea următoarei coaliții intră abia acum în faza decisivă.

Cea mai controversată problemă este eliminarea treptată a măsurilor de urgență care servesc drept bază legală pentru restricțiile pandemice și urmează să expire pe 25 noiembrie. SPD, FDP și Verzii, care controlează o majoritate parlamentară, se opun oricărei prelungiri, Habeck declarând că astfel de restricții au nevoie de legitimitate democratică sau riscă să fie anulate în instanță.

Precedentul Austria

Austria a plasat în carantină începând de luni, 15 noiembrie, milioane de oameni care nu s-au vaccinat complet împotriva coronavirusului, în încercarea de a face faţă creșterii alarmante a numărului de infectări.

Astfel, potrivit noilor măsuri, nevaccinații vor putea să iasă din casă doar pentru a merge la cumpărături esențiale, pentru mersul la serviciu, la şcoală sau la medic. Nevaccinaţii îşi mai pot părăsi locuinţele pentru a se vaccina. Cei cu vârsta de până la 12 ani vor fi scutiți de carantină.

Austria are una dintre cele mai scăzute rate de vaccinare din Europa de Vest. Mai exact, aproximativ 65% din populație este vaccinată în prezent cu schemă completă împotriva noului coronavirus.

Alte măsuri la nivel european

Numită de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) drept „noul epicentru” al pandemiei de coronavirus, Europa se confruntă cu cifre în creștere a numărului de cazuri care pun guverne în situații dificile de a lua noi măsuri nepopulae.

Din 13 octombrie, Olanda a intrat într-o carantină parțială. În cele trei săptămâni de carantină, barurile, restaurantele și supermarketurile vor trebui să se închidă la ora locală 20:00, competițiile sportive se vor juca fără spectatori, iar angajații sunt îndemnați să lucreze de acasă cât mai mult posibil. Magazinele cu produse considerate neesențiale vor trebui să se închidă la ora 18:00.

Iar guvernul danez a propus luni reintroducerea pașaportului COVID – folosit ca dovadă a vaccinării sau a testării negative – pentru intrarea în baruri și restaurante. Măsura va fi supusă aprobării parlamentare și vine la două luni după ridicarea tuturor restricțiilor datorită succesului campaniei de vaccinare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News