Poliţia şi presa locală au anunţat că Zelenski va vizita Berlinul pe 13 mai, la invitaţia cancelarului german Olaf Scholz şi apoi va merge, în ziua următoare, la Aachen, în vestul Germaniei, pentru a primi premiul Charlemagne 2023.

Cotidianul berlinez Tagesspiegel a scris Zelenski ar urma să fie primit de Scholz cu onoruri militare.

„La invitaţia cancelarului federal, preşedintele Ucrainei, domnul Volodimir Zelenski, este aşteptat să efectueze o vizită oficială la Berlin şi Aachen în perioada 13-14 mai”, a precizat poliţia federală germană, într-un comunicat transmis Reuters.

Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin a refuzat să confirme vizita, spunând doar că întâlnirile lui Scholz pentru săptămâna următoare sunt anunţate în fiecare vineri.

O sursă din domeniul securităţii a declarat însă pentru Reuters că, după ce poliţia a confirmat public, vizita lui Zelenski este acum sub semnul întrebării.

„Trebuie să aşteptăm şi să vedem dacă o vizită mai poate avea loc în aceste circumstanţe”, a afirmat sursa.

După începutul invaziei ruse în Ucraina, Zelenski s-a adresat prin legătură video de la Kiev în majoritatea discuţiilor pe care le-a purtat cu liderii din străinătate, iar rarele sale călătorii în afara țării nu au fost de obicei dezvăluite în avans, din motive de securitate.

Miercuri, 3 mai, spre exemplu, preşedintele Zelenski a venit în Finlanda, dar vizita acestuia a fost anunţată după ce a ajuns la destinaţie.

Ambasada Ucrainei la Berlin şi biroul lui Zelenski din Kiev nu au transmis deocamdată un punct de vedere, precizează Reuters.

Însă publicaţia germană t-online, citând surse apropiate conducerii ucrainene, afirmă că oficialii de la Kiev au fost dezamăgiți de modul în care Berlinul a gestionat anunțul privind vizita lui Zelenski.

Anunţul a fost „iresponsabil” şi acum există îndoieli cu privire la posibilitatea ca această deplasare să mai aibă loc, au precizat sursele citate de t-online.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News