Felix Germann nu aștepta pe nimeni săptămâna trecută, atunci când i-a sunat soneria de la ușă. Afară era un doctor care părea că tocmai ieșise dintr-o sală de operație, cu un halat și mănuși verzi, mască pe față – și un polițist. “Nu am făcut nimic”, a spus bărbatul, ridicându-și mâinile în timp de toată lumea a început să râdă.

Vizitatorii veniseră cu o propunere neobișnuită: Le-ar permite să-i testeze sângele pentru anticorpii COVID-19? În fiecare lună? Pentru un an? Începând de săptămâna viitoare? Bărbatul ar ajuta astfel la îmbunătățirea cercetării care ar permite, în final, ridicarea controlată a restricțiilor sociale și economice și salvarea de vieți, relatează publicația The New York Times.

Vreau să ajut. Aceasta este o criză colectivă. Guvernul face tot ce poate. Toată lumea trebuie să facă un pic.

Felix Germann, un locuitor din München:

Studiul va spune când vom reveni la normalitate

Bărbatul și partenera sa s-au alăturat celor 3.000 de gospodării alese la întâmplare în München pentru un studiu ambițios, al cărui obiectiv central este să înțeleagă câte persoane – chiar și cele fără simptome – au avut deja virusul, o variabilă-cheie pentru a lua decizii despre viața publică într-o pandemie.

Studiul face parte dintr-o abordare agresivă de combatere a virusului într-un mod cuprinzător, care a făcut din Germania un lider în rândul națiunilor occidentale care vrea să-și dea seama cum să controleze contagiunea în timp ce se întoarce la ceva asemănător vieții normale.

Multe națiuni, inclusiv Statele Unite, încă se luptă să testeze infecțiile. Dar Germania face un asemenea studiu și multe altele. Vrea să testeze întreaga populație pentru anticorpi în lunile următoare, în speranța de a obține o informație valoroasă despre cât de profund a pătruns virusul în societate, cât de mortal este într-adevăr și dacă imunitatea s-ar putea dezvolta.

Guvernul speră să folosească rezultatele pentru a descoperi răspunsul la o ghicitoare care să permită Germaniei să treacă în siguranță în următoarea fază a pandemiei: Care dintre restricțiile sociale și economice de anvergură care au încetinit virusul sunt cele mai eficiente și care pot fi ridicate în siguranță?

120.000 de teste pe zi face Germania, iar numărul lor crește într-o națiune de 83 de milioane. Acest nivel ridicat de testare a ajutat țara să încetinească răspândirea virusului și să mențină numărul de decese relativ redus. În fiecare zi, mai multe persoane din Germania se recuperează de la virus decât sunt infectate.

Studiul anticorpilor din München, condus de Divizia de Boli Infecțioase și Medicină Tropicală de la Spitalul Universitar din München și cofinanțat de guvernul statului Bavaria, este cel mai mare dintre mai multe studii regionale desfășurate în diferite colțuri ale Germaniei. Cu toate acestea, oamenii de știință atrag atenția că nu există încă o dovadă că detectarea anticorpilor semnalează o imunitate eficientă și, chiar dacă se va întâmpla, nu se știe cât poate dura această imunitate.

Cel mai ambițios proiect, care urmărește testarea unui eșantion aleatoriu la nivel național de 15.000 de oameni din toată țara, este programat să înceapă luna viitoare.

În lumea liberă, Germania este prima țară care privește viitorul”, spune profesorul Michael Hoelscher, care conduce studiul de la München, menționând că o serie de țări i-au cerut deja protocolul pentru a-l putea reproduce. “Suntem cei care conduc procesul de gândire pe tema a ceea ce trebuie să facem în continuare”.

Primele semne de speranță au apărut deja

În Gangelt, un oraș mic, de aproximativ 12.000 de locuitori, din nord-vestul Germaniei, testele pe un prim grup de 500 de oameni au arătat că 14% dintre aceștia aveau anticorpi împotriva virusului. Un alt procent de 2 la sută s-a testat pozitiv pentru coronavirus, ridicând speranțele că aproximativ 15% din populația locală ar putea avea deja un anumit grad de imunitate.

“Procesul de atingere a imunității generale a început”, spune profesorul Hendrik Streeck, directorul Institutului de Virologie al Spitalului Universitar Bonn, care conduce studiul, într-un raport provizoriu.

Rata mortalității în oraș, de exemplu, s-a dovedit a fi de 0,37 la sută, mult mai mică decât rata națională de 3 la sută, care este calculată numai pe baza infecțiilor detectate.

Suntem la răscruce. Mergem pe drumul de a relaxa mai mult (măsurile, n.red.) și de a crește imunitatea vara, pentru a încetini răspândirea acestui lucru pe timp de iarnă și pentru a câștiga mai multă libertate de a trăi viața publică? Sau vom încerca să minimalizăm transmisiile până când vom avea un vaccin?

Michael Hoelscher, cercetător

“Aceasta este o întrebare pentru politicieni, nu pentru oamenii de știință”, a adăugat el. “Dar politicienii au nevoie de date pentru a face o evaluare a riscului în cunoștință de cauză”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News