Un imigrant în vârstă de 26 de ani, identificat drept Ahmad A, a ucis o persoană și a rănit alte șase într-un atac cu cuțitul la un supermarket din Hamburg. Tânărul era un solicitant de azil a cărui cerere a fost respinsă și se afla în atenția forțelor de securitate germane ca islamist, au anunțat oficialii germani, în urma atacului de vineri seară.
„Sunt furios că responsabilă (de atac – n.r.) este o persoană care a cerut protecţie în Germania şi care şi-a întors ura împotriva noastră”, a declarat primarul Hamburgului, Olaf Scholz.
Născut în Emiratele Arabe Unite, autorul atacului nu fusese repatriat încă deoarece nu avea documente. Pe lângă faptul că acesta ar fi intrat în contact cu islamişti, acesta ar fi fost și consumator de droguri, dar ar avea și probleme psihice.
În timpul atacului, el ar fi strigat “Allahu Akbar”, înainte ca martorii clipelor de groază să-l imobilizeze, iar apoi polițiștii să-l aresteze. “Este un atac motivat de ură”, a subliniat primarul Hamburgului, care a evitat să catalogheze incidentul drept unul de natură teroristă. “Acești criminali vor să ne otrăvească societatea cu frică, dar nu vor reuși”, a continuat acesta.
Până acum și autoritățile germane au evitat să afirme concret că este vorba despre un atac terorist. Cu toate acestea, comandantul poliţiei din Hamburg, Ralf Martin Meyer, a declarat că, deşi suspectul a acţionat singur, nu este exclus să fi avut complici.
Acesta este cel mai recent atac din Germania după cel comis de tunisianul Anis Amri, în Berlin. În luna decembrie, acesta a intrat cu un camion în Târgul de Crăciun din capitala Germaniei, ucigând 12 oameni și rănind alți 48. Amri solicitase și el azil în Germania, însă cererea îi fusese respinsă. Patru zile după atacul sângeros, el a fost împușcat mortal, în Milano, după ce a reușit să fugă din Germania și să traverseze alte țări. Atacul a fost revendicat de Statul Islamic și a fost cel mai sângeros, după mai multe incidente similare.
În vara anului trecut, nouă oameni au fost uciși într-un atac armat comis în centrul orașului Munchen.
Politica Germaniei privind migranții, din nou în dezbatere
Germania este în alertă sporită, în urma atentatului comis de Anis Amri. Mai multe atacuri cu arme albe au fost comise de jihadiști și în alte țări din Europa, precum cel de la Londron Bridge și Borough Market.
La fel ca și autorul atacului de la Hamburg, Anis Amri era un solicitant de azil care nu a putut fi deportat din cauza lipsei de documente, notează The Local. Astfel, asemănările dintre aceste două cazuri aduce din nou atenție subiectul priving migranți. Angela Merkel a fost criticată pentru politica ei de a primi peste un milion de migranți în Germania, din 2015 și până în prezent.
Peste mai puțin de două luni, pe 24 septembrie, germanii sunt chemați la urne în cadrul alegerilor legislative. Angela Merkel va încerca să obțină un nou mandat, cel de-al patrulea, însă problema migranților ar putea să aibă un impact asupra șanselor sale de reușit, dar și să-i ofere șanse mai mari rivalului Martin Schulz.
În luna decembrie, când a fost realeasă lider al Uniunii Creștin-Democrate (CDU), Angela Merkel a vorbit despre o schimbare în ceea ce privește atitudinea față de afluxul de migranți. Chiar și așa, atacurile precum cel din Hamburg menține subiectul în atenție, dar și politica ei privind deschiderea granițelor în fața migranților.
Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Artistul cu una dintre cele mai bune voci masculine de la noi este ocolit de producătorii tv. Marcel Pavel ripostează!