Situaie explozivă la ferma Bornheim, deținută de Claus Ritter.
Intrată în insolvență de la începutul anului, ferma întâmpină o nouă problemă: începând de vineri, munca a fost oprită.

Muncitorii acuză conducerea fermei că îi tratează ca pe sclavi. Oamenii au pornit o adevărată răscoală împotriva administratorului care se ocupă cu insolvența.

Luni dimineață, în jurul satului de containere amenajat pentru muncitorii sezonieri din Bornheim, a avut loc un protest de amploare. Aproximativ 200 de persoane, printre care foarte mulți români, și-au exprimat nemulțumirea față de condițiile de plată și de viața pe care o duc la fermă. Manifestația a fost organizată cu sprijinul sindicatului FAU Bonn.

Veniți să verifice condițiile de la fermă, sindicaliștii au descoperit că foarte mulți români fuseseră plătiți cu 360 de euro pe o lună, iar mâncarea primită de aceștia era expirată sau mucegăită.

Organizatorii protestului au anunțat că e posibil ca acesta să fie continuat în zilele următoare.

Urmărește-ne pe Google News