Ministrul german al economiei, Robert Habeck, a spus, în cadrul unei conferințe, la Berlin, că „etapa de avertizare” este una preventivă și ar însemna o monitorizare sporită a aprovizionării cu gaze.
Declanșând primul dintre cele trei niveluri de criză, anunțul de miercuri nu prevede încă restricții guvernamentale privind aprovizionarea cu gaze naturale.
Habeck a cerut companiilor și consumatorilor să folosească gazul cu moderație. Depozitarea de gaze germane este în prezent la 25% din capacitate, potrivit acestuia.
„În prezent, nu există lipsuri de aprovizionare. Cu toate acestea, trebuie să luăm măsuri suplimentare de precauție pentru a fi pregătiți pentru orice escaladare a Rusiei”, a declarat ministrul german al Economiei.
Temerile Germaniei au apărut după ce președintele rus Vladimir Putin a cerut țărilor „neprietenoase” să înceapă să plătească pentru gaze naturale cu ruble și nu cu dolari americani sau euro, așa cum s-a convenit în contractele lor de furnizare.
Habeck a declarat, luni, că o plată în ruble „nu este acceptabilă”.
Rusia furnizează 45% din gazul natural din Europa și 8% din gazul natural la nivel global, iar Germania este cel mai mare consumator de energie al Rusiei, din Europa.
Recomandări
Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității
În 2019, înainte ca din cauza COVID-19 să scadă prețurile, veniturile din petrol și gaze naturale reprezentau 40% din bugetul federal al țării. Petrolul și gazele au reprezentat aproape jumătate din exporturile totale de bunuri ale Rusiei în 2021.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
FANATIK.RO
Satul de poveste din România în care locuiau cei mai tari tăietori de lemne. I se spunea Valea Ungurului, dar aici s-au așezat slovacii. Ei fac sarmale din cartofi și pălincă din cireșe amare
GSP.RO
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
FANATIK.RO
Animalul pe care românii știu cum să-l crească, dar de care nu se bucură mai deloc. E prea scump pentru buzunarele noastre și ajunge pe mesele bogaților. S-a dat liber la export anul acesta și fermierii sunt sfătuiți să vândă cu banii jos
Unica.ro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Observatornews.ro
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
HOROSCOP
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă