El este primul oficial de top din Germania care face acest apel. Gazoductul a fost oprit în 22 februarie 2022, cu două zile înainte de declanșarea războiului din Ucraina, din cauza acțiunilor Rusiei. Construcția gazoductului a fost finalizată, dar proiectul avea încă nevoie de autorizație de reglementare din partea autorităților germane înainte ca gazul să poată fi livrat.
Nord Stream 2 este o conductă de 1.200 km sub Marea Baltică, ce va transporta gaz de pe coasta Rusiei, lângă Sankt Petersburg, până la Lubmin, în Germania.
Wolfgang Kubicki a argumentat că nu există „niciun motiv solid pentru a nu deschide Nord Stream 2”, deoarece Germania primește deja gaz rusesc prin conducta mai veche Nord Stream 1. Obținerea „gazului de la Nord Stream 2 nu este mai imoral decât de la Nord Stream 1”. „Este doar o țeavă diferită”, a insistat politicianul.
Importurile prin Nord Stream 1 au scăzut recent la doar 20% din capacitate, o scădere pe care Gazprom din Rusia a pus-o pe seama returnării târzii a unei turbine ce a fost reparată. Germania și UE acuză motive politice în spatele deciziei de reducere a livrărilor de gaz.
Kubicki a spus că deschiderea Nord Stream 2 va testa dacă președintele rus Vladimir Putin este dispus să crească transporturile de gaze către Germania. „Avem încă o rută pregătită – Nord Stream 2. O putem pune în funcțiune”, spunea liderul de la Kremlin, în urmă cu o lună, în urma criticilor privind reducerea livrărilor prin Nord Stream 1.
Mai mulți membri ai propriului partid (FDP) au criticat remarcile lui Kubicki. „Nord Stream 2 a murit”, a declarat Marie-Agnes Strack Zimmermann, un parlamentar FDP care prezidează comisia de apărare din Parlamentul german.
O replică mai dură a venit și de la Kiev. „Dependența de gazul rusesc ucide”, a transmis ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba.