Se pare că Kievul a pregătit ofensiva peste graniţă în regiunea rusă Kursk „în mare secret şi fără consultarea” partenerilor care-i oferă sprijin militar în războiul cu Rusia, a transmis purtătorul de cuvânt german, Wolfgang Buchner, potrivit Agerpres.

Anterior, Washingtonul, principalul furnizor de ajutor militar al Kievului, a susţinut că nu a fost informat în prealabil de Ucraina asupra lansării operaţiunii militare în provincia rusă Kursk.

Comentând asupra acestei ofensive ucrainene, purtătorul de cuvânt german a menţionat că „totul pare deocamdată a semăna cu operaţiune limitată în spaţiu” şi a subliniat că declaraţiile publice despre aceasta ar fi „hazardate” în contextul în care situaţia militară pe acel front deschis de Ucraina în interiorul Rusiei este încă foarte fluidă.

„Acest lucru este valabil şi în ceea ce priveşte folosirea unor anumite sisteme de arme”, a completat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin, după ce a fost întrebat despre unele relatări ce consemnează folosirea de către Ucraina a unor arme germane în ofensiva lansată pe teritoriul rus.

Într-o declaraţie separată, Ministerul german al Apărării a precizat că nu are obiecţii fundamentale faţă de utilizarea de către Ucraina a armelor furnizate de Germania în confruntările cu armata rusă. De asemenea, guvernul german a estimat că incursiunea ucraineană în Rusia se încadrează în dreptul la autoapărare al unui stat agresat.

După ce armata ucraineană a pierdut luni la rând teren în faţa ofensivei ruse pe diferite sectoare ale frontului din estul Ucrainei, a lansat pe 6 august o incursiune surpriză în provincia rusă Kursk, luând pe nepregătite armata rusă slab desfăşurată în acea zonă de graniţă. Trupele ucrainene au înaintat astfel circa 30-35 de kilometri în interiorul Rusiei şi au preluat controlul mai multor localităţi.

Armata rusă a fost nevoită să trimită acolo întăriri şi a stabilizat situaţia oprind înaintarea ucraineană, potrivit bloggerilor militari ruşi, care semnalează lupte grele în desfăşurare luni, în special în zona localităţilor Korenevo, la 22 de kilometri de graniţă, Martinovka şi Sudja, pe aceasta din urmă trupele ucrainene încercând să o încercuiască.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește-ne pe Google News