„Nu putem exclude acest lucru”, a spus ea pentru săptămânalul Die Zeit. „Blocarea este o măsură gravă și în mod clar o ultimă soluție. Toate celelalte opțiuni trebuie epuizate mai întâi”.

Oficialul a subliniat că Germania discută cu partenerii săi din Uniunea Europeană cum să reglementeze Telegramul.

Telegram este una dintre cele mai populare aplicații de mesagerie din lume, dar probabil și „cea mai periculoasă”, scria anul trecut revista germană Der Spiegel. Platforma a găzduit, de-a lungul timpului, protestatari din țări represive precum Belarus, dar, în egală măsură, și teroriști, extremiști sau traficanți de droguri.

În spatele Telegram se află abilul antreprenor rus Pavel Durov și dorința lui de a aduce la dispoziția utilizatorilor o aplicație de mesagerie care nu răspunde niciodată controlului guvernelor.

Telegram, care a fost fondată în 2013 de frații Pavel și Nikolai Durov, foști creatori ai foarte popularei rețele sociale rusești VKontakte, susține că securitatea este prioritară și refuză, în general, să colaboreze cu autoritățile, ceea ce i-a adus încercări de blocare în unele țări, în special în Rusia.

Acest lucru a atras adepți ai teoriilor conspirației, extremiști de dreapta, dealeri de droguri sau escroci, dar și protestatari din țări cu regimuri dictatoriale.

Falsificatorii folosesc aplicația pentru a oferi certificate false de vaccinare COVID, dealerii o folosesc să vândă droguri. Infracțiunile sunt planificate și comise la vedere. Aplicația a devenit echivalentul darknet-ului, doar că este mult mai accesibilă, în buzunarul oricărui om care dorește să o instaleze pe telefon.

 
 

Urmărește-ne pe Google News