Declaraţiile au fost făcute de Frank Walter Steinmeier pentru publicaţia germană Der Spiegel, la doar câteva zile după o vizită a acestuia la Moscova.
Oficialul german a subliniat că Ucraina şi NATO pot avea relaţii de parteneriat, dar un statut de membru al Ucrainei este exclus. Mai mult, şeful diplomaţiei germane spune că aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană trebuie privită mai degrabă ca un proiect pe termen lung, de cel puţin o generaţie.
Cu toate acestea, în contrast cu poziţia germană, SUA s-au declarat deschise unei includeri a Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică. Pe de altă parte, presa rusă a anunţat că preşedintele Vladimir Putin, deşi nu doreşte să rămână preşedinte pe viaţă al Federaţiei Ruse, nu exclude o nouă candidatură la alegerile prezidenţiale din 2018, ceea ce l-ar menţine la putere până în 2024.