În timpul unui discurs de omagiere rostit de preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, din spatele șefului statului, Armin Laschet a izbucnit în râs alături de alte șase persoane. Euforia sa a ținut timp de 30 de secunde.
Înregistrarea video, imortalizată de postul de televiziune local WDR, a fost difuzată de mai multe sute de ori pe Twitter sâmbătă.
Gestul său a provocat indignare în rândul mai multor politicieni, dar și al internauțior. Polemica a căpătat o amploare cu atât mai mare cu cât Laschet este premierul unuia dintre cele două cele mai afectate landuri Renania de Nord-Westfalia. Aici, în urma inundațiilor, unde peste 40 de persoane și-au pierdut viața.
„Am rămas pur şi simplu mut”, a declarat pe Twitter secretarul general al Partidului Social-Democrat (SPD), Lars Klingbeil.
„O chestiune de caracter”, a notat cu cinism un alt responsabil al SPD, Kevin Kuhnert.
Pe 19 aprilie, Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi-a reînnoit sprijinul pentru Armin Laschet în lupta internă din cadrul formațiunii conservatoare pentru poziția de cancelar al Germaniei. Acesta ar urma să o înlocuiască pe Angela Merkel, care se va retrage în acest an după 16 ani în fruntea Germaniei.
Potrivit sondajului de opinie Forsa dat publicităţii miercuri, sprijinul pentru Uniunea Creştin Democrată (CDU) condusă de Laschet şi pentru „sora” sa bavareză Uniunea Creştin Socială (CSU) s-a menţinut constant la 30% în ultimele trei săptămâni, după ce în urmă cu o lună era de 28%.
Bilanţul victimelor în urma inundațiilor devastatoare din Germania a crescut sâmbătă la cel puţin 133 de morţi. Un bilanț reviziuit, citat de Reuters și transmis sâmbătă seară, confirmă decesul a cel puțin 170 de persoane în Germania și Belgia.
De asemenea, sunt sute de persoane date dispărute. Dezastrul provocat de inundaţiile din Germania şi Belgia este vizibil din satelit.
Intensitatea și amploarea inundațiilor din Germania i-au șocat și pe experții climatici, care nu se așteptau ca recordurile de precipitații să fie depășite așa de mult și într-o regiune așa de mare.
Cancelarul federal german Angela Merkel se va deplasa duminică, 18 iulie, în satul Schuld din landul Renania-Palatinat, unul dintre cele mai afectate landuri germane de inundații.