Angela Merkel a surprins presa germană, afirmând că este în favoarea căsătoriilor între persoanele de același sex. Partidul ei, Uniunea Creștin Democrată (CDU, conservatori), era singura formațiune politică importantă din Germaniacare nu susținea căsătoriile gay.
Acum, Angela Merkel, care încearcă să obțină la alegerile legislative din toamnă un nou mandat de cancelar, și-a schimbat părerea. De altfel, odată cu apropierea alegerilor naţionale, în septembrie, toate partidele importante şi-au exprimat susţinerea faţă de căsătoria cuplurilor de acelaşi sex.
Mulți parlamentari germani și-au exprimat acum dorința că un vot în acest sens să aibă loc cât mai curând. Acum, a fost anunțat că votul va avea loc în această săptămână, respectiv vineri.
În prezent, cuplurile de acelaşi sex pot intra în parteneriate civile din 2001, însă căsătoria rămâne ilegală. Mulți dintre partenerii europeni ai Germaniei (Olanda, Belgia, Franța și Spania) au legalizat căsătoriile gay.
Citește și: Primarul din comuna unde slujește preotul Cristian Pomohaci, declarații uimitoare. Ce le făcea oamenilor
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!