Germania a trecut la raționalizarea apei, reducerea luminozității stradale și închiderea piscinelor, pe măsură ce impactul crizei energetice începe să se extindă din industrie către birouri, case sau centre de relaxare, mai arată sursa citată.

Importatorii de gaze și companiile de utilități se luptă pentru supraviețuire, în vreme ce facturile consumatorilor cresc puternic. Există deja avertismente cu privire la periclitarea păcii sociale.

Pe măsură ce războiul din Ucraina escaladează, oficialii se tem că situația se va înrăutăți.

Gazoductul Nord Stream, închis din 11 iulie

Luni, 11 iulie, Rusia va închide total gazoductul Nord Stream 1, care subtraversează Marea Baltică, pentru zece zile cu scopul unor lucrări de mentenanță. Mulți din Berlin se tem că acesta nu se va mai redeschide.

Germania a făcut luna trecută un pas crucial către raționalizarea gazelor, după ce Robert Habeck, ministrul economiei, a activat al doilea nivel al planului de urgență.

Habeck, care a spus că acum face dușuri mai scurte, a făcut apel la populație să economisească energie, iar municipalitățile și proprietarii de imobiliare s-au conformat.

Cel mai mare fond imobiliar scade temperatura la iarnă

Joi, Vonovia – cel mai mare fond imobiliar din Germania – a anunțat că va reduce temperatura din locuințele chiriașilor la 17 grade între orele 11 seara și 6 dimineața. Măsura ar urma să reducă 8% din costurile cu încălzirea.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Vonovia este cel mai mare proprietar de apartamente din Germania, deținând 490.000 de locuințe în portofoliu, conform Reuters.

Duș cu program

O asociație de proprietari din orașul Dippoldiswalde, aproape de granița cu Cehia, a mers mai departe, anunțând raționalizarea apei calde pentru chiriași. De acum, vor putea fi făcute dușuri între orele 4 și 8 dimineața și 11 și 13.

Germania raționalizează apa caldă și reduce iluminatul public, pentru a economisi energie
Unele asociații de proprietari au introdus program de făcut duș. Foto ilustrativ: Shutterstock

„Așa cum am anunțat la adunarea noastră generală, trebuie să economisim pentru iarnă”, se arată într-o notificare către blocurile afectate.

Astfel de măsuri au devenit o rutină în ultimele săptămâni. Helmut Dedy, șeful Asociației germane a Orașelor și Municipiilor, a spus că întreaga societate trebuie să reducă acum consumul pentru a putea economisi gaze „astfel încât să avem apartamente calde în iarnă”.

Măsuri de urgență

Fiecare killowat-oră pe care îl economisim ajută la umplerea depozitelor un pic mai mult.

Helmut Dedy, șeful Asociației Germane a Orașelor și Municipiilor:

Acesta a apelat la consiliile locale pentru a lua măsuri de urgență.

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

El are câteva sugestii:

  • oprirea semafoarelor noaptea
  • oprirea apei calde în clădirile municipale, muzee și centre sportive
  • ajustarea aparatelor de aer condiționat
  • oprirea iluminatului pentru clădirile publice

Piscine închise, săli de sport fără apă caldă

Unele municipalități deja au luat decizii. Districtul Lahn-Dill, din apropiere de Frankfurt, va opri apa caldă în 86 de școli și 60 de săli de sport de la mijlocul lunii septembrie, mișcare prin care speră să economisească 100.000 de euro în costurile cu energia.

Düsseldorf a închis, la rândul său, un complex masiv de înot, numit Münster-Therme.

Germania raționalizează apa caldă și reduce iluminatul public, pentru a economisi energie
Complexul Münster-Therme | FOTO: compania

În schimb, Berlinul a redus temperatura de încălzire a piscinelor din aer liber cu două grade Celsius.

În vestul Germaniei, orașul Koln reduce luminozitatea iluminatului public cu 70% începând cu ora 11 seara.

Clienții rezidențiali iau și ei măsuri, reactivând sobele și șemineele pe lemn. Vânzările de lemne de foc, peleți și cărbune, la fel ca și buteliile de gaze, au crescut.

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
Recomandări
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

Nu este clar ce impact au aceste măsuri pentru reducerea facturilor mai mari.

Creșteri imense ale facturilor

GdW – asociația federală germană a companiilor imobiliare – spune că prețurile vor crește pentru consumatori între 71% și 200% față de 2021. Acest lucru înseamnă costuri anuale între 1.000 și 2.700 de euro pentru o gospodărie cu o persoană și până la 3.800 de euro pentru patru persoane.

Costurile ar putea crește chiar mai mult, dacă va fi adoptată o lege care se află în parlament. Aceasta va permite guvernului să impună o taxă de urgență pentru consumatori, astfel încât costurile mai mari cu gazele să fie distribuite mai unitar.

Uniper, viitorul Lehman Brothers?

Legea are ca scop să prevină falimentul importatorilor de gaze, scenariu pe care autoritățile îl compară cu falimentul băncii americane de investiții Lehman Brothers din 2008.

Uniper, cel mai mare importator de gaze rusești în Germania, este deja în negocieri cu oficialii pentru o injecție financiară care poate ajunge la 9 miliarde de euro.

Consumul scade, dar nu e de ajuns

Consumatorii germani – atât cei industriali, cât și cei rezidențiali – își reduc consumul energetic. Un studiu al Hertie School din Berlin a arătat că în martie și aprilie consumul industrial de gaze a scăzut cu 11% comparativ cu aceleași luni din 2021 și cu 6% în cazul locuințelor private.

Însă Lion Hirth, unul dintre coautorii studiului, spune că trebuie făcut mult mai mult, iar declinul cererii este departe de cel adecvat pentru a compensa diferența dintre furnizare și cerere.

În apelul său către municipalități, Dedy a spus același lucru: „Situația este foarte serioasă. Este deja clar că trebuie să ieșim din zona noastră de confort”.

Germania este cel mai mare client al Gazprom și depinde de Rusia pentru 40% din importurile sale.

Foto: Profimedia

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI