Germania va începe din 16 mai să ridice o parte dintre restricţiile introduse la frontiere. Dacă epidemia nu se înrăutățește, scopul este ca din 15 iunie să se poată călători din nou liber în Europa, a declarat miercuri ministrul german de interne, Horst Seehofer.
Controalele generale la graniţe convenite cu Franţa, Elveţia şi Austria şi care urmau să se încheie pe 15 mai vor fi extinse până pe 16 iunie, dar vor fi redeschise cât mai multe puncte de trecere posibil, a menţionat Seehofer. În cazul în care vor apărea noi focare, controalele vor putea fi reintroduse, a adăugat ministrul german, potrivit Agerpres.
Prima graniţă pe care o va redeschide Germania va fi cea cu Luxemburgul, caz în care s-a decis ca de vineri să nu mai fie prelungite controalele, a precizat Seehofer. Au loc, de asemenea, discuţii cu Danemarca în privinţa deschiderii graniţei bilaterale, „odată ce guvernul danez va încheia consultările cu statele învecinate”, a mai spus el.
Germania şi-a închis graniţele în cea mai mare parte pe 16 martie, de atunci fiind permis doar accesul persoanelor cu motive întemeiate, ca şoferii de camioane, navetişti sau cadre medicale. Au loc discuţii şi în privinţa adăugării pe această listă a altor categorii, a menţionat marţi ministrul de interne german.
Controalele la graniţe urmează să fie uşor relaxate în sensul că poliţia federală va face controale tip spot şi nu sistematice, a spus Seehofer.
15 iunie, țintă și pentru Croația sau Islanda
Și Croaţia preconizează deschiderea graniţelor pentru turiştii sloveni în câteva zile, iar pentru cetăţenii germani nu mai târziu de 15 iunie, a informat ministrul sănătăţii, Gari Cappelli, potrivit DPA.
„Ne aşteptăm la un rezultat bun al discuţiilor cu Slovenia în câteva zile, deoarece situaţiile noastre epidemiologice sunt similare”, a declarat Cappelli pentru televiziunea de stat HRT.
„În temeiul acestui acord, atunci când slovenii se vor întoarce acasă, ei nu vor fi plasaţi în carantină timp de 14 zile”, a precizat el, adăugând că aranjamente similare sunt negociate şi cu alte ţări.
Asumându-și că situaţia COVID-19 rămâne sub control, Croaţia se aşteaptă ca turiştilor din Germania şi din alte ţări ale Uniunii Europene să le fie permisă intrarea pe cale rutieră până pe 15 iunie.
Islanda a anunțat la rândul ei că va deschide granițele pentru toți turiștii nu mai târziu de 15 iunie, scrie Icelandicreview.
Una dintre opțiunile luate în calcul ar fi cea a testării gratuite a călătorilor pe aeroport.