Germanii se vor bucura în curând de o relaxare parțială a restricțiilor, dar o mare parte dintre măsurile de distanțare socială vor rămâne în vigoare pentru multă vreme.
Angela Merkel a anunțat miercuri redeschiderea școlilor începând cu 4 mai, scrie Deutsche Welle. Unele magazine se vor deschide însă chiar de săptămâna viitoare.
Măsurile de distanțare socială rămân valabile, iar guvernul ”recomandă insistent” oamenilor să poarte măști de protecție în supermarketuri sau atunci când folosesc transportul public.
Oamenii vor fi nevoiți să rămână pe cât posibil la o distanță de cel puțin un metru și jumătate unul de celălalt și să nu se adune în grupuri formate din mai mult de două persoane, cu excepția cazului în care vorbim despre membri ai aceleiași familii.
”Trebuie să înțelegem că trebuie să trăim cu acest virus, atâta vreme cât nu există un tratament sau un vaccin”, a declarat Angela Merkel.
Concret, ce a anunțat Merkel:
- Unele magazine se vor deschide de luni. Este vorba despre magazinele de retail cu o suprafață mai mică de 800 de metri pătrați. Vizate de această decizie sunt și bibliotecile publice și grădinile zoologice.
- Școlile se vor deschide gradual începând cu 4 mai, începând cu clasele aflate în anii finali din școlile primare și secundare. Creșele rămân închise.
- Festivalurile și alte evenimente publice, precum meciurile de fotbal vor rămâne cel mai probabil interzise până la sfârșitul lui august.
- Slujbele religioase rămân suspendate pentru viitorul apropiat.
- Guvernul se va reuni la fiecare două săptămâni pentru a reevalua situația.
Germania a confirmat până în prezent 133.000 de cazuri de infecție cu coronavirus și aproape 3.600 de decese.