Începând din 16 septembrie, vor fi introduse pentru o perioadă de 6 luni controale la frontierele cu Franţa, Luxemburg, Olanda, Belgia şi Danemarca. Controalele li se vor adăuga celor deja în vigoare la graniţele cu Polonia, Cehia, Austria şi Elveţia, relatează agențiile de presă Reuters și AFP, citate de Agerpres.

Politica de azil şi imigraţie a revenit în centrul dezbaterilor în Germania odată cu ascensiunea puternică a partidului Alternativa pentru Germania (AfD, de extremă-dreapta), care a obţinut rezultate-record în alegerile din landurile Turingia, unde s-a plasat pe primul loc, şi Saxonia pe 1 septembrie. Peste două săptămâni vor avea loc alegeri şi în Brandenburg, unde Partidul Social-Democrat (SPD) al cancelarului Olaf Scholz şi ministrului de interne Nancy Faeser încearcă să se mențină la guvernare.

În comunicatul de luni, 9 septembrie, Ministerul german de Interne declară că întărirea controalelor este necesară pentru „protecţia securităţii interne împotriva ameninţărilor actuale ale terorismului islamist şi criminalităţii transfrontaliere”, la două săptămâni după atentatul de la Solingen revendicat de rețeaua jihadistă Statul Islamic.

Guvernul german îşi explică decizia şi prin „capacităţile limitate ale municipalităţilor în materie de găzduire, educaţie şi integrare” a refugiaţilor şi solicitanţilor de azil primiţi în ţară.

Un fost judecător al CCR are 10.000 de euro pensie și e bucuros că rămâne cu toți banii, după decizia CCR: „Avem dreptul. Nu înțeleg ce atâta tam-tam”
Recomandări
Un fost judecător al CCR are 10.000 de euro pensie și e bucuros că rămâne cu toți banii, după decizia CCR: „Avem dreptul. Nu înțeleg ce atâta tam-tam”

Ministerul de Interne de la Berlin a precizat că a notificat Comisia Europeană despre noile controale, fiind vorba despre măsuri excepţionale pe teritoriul blocului comunitar. De altfel, impunerea controalelor temporare la frontiere ar putea fi un alt test pentru unitatea UE.

După atacul de la Solingen, al cărui suspect este un sirian de 26 de ani care ar fi trebuit expulzat, coaliţia condusă de Scholz a introdus unele măsuri în materie de control al imigraţiei. Guvernul german a anunţat desfiinţarea ajutoarelor pentru solicitanţii de azil intraţi în UE printr-o altă ţară decât Germania şi vrea să înlesnească expulzarea unor refugiaţi care au fost condamnaţi penal.

Ministrul austriac de interne Gerhard Karner a declarat luni pentru cotidianul german Bild că ţara sa nu va prelua niciunul dintre migranţii respinşi de Germania la frontieră. „Nu există niciun spaţiu de manevră aici. Aceasta este legea. Am dat dispoziţie şefului poliţiei federale să nu permită nicio returnare”, a spus Karner.

Recent, Germania a expulzat 28 de cetăţeni afgani către țara lor natală, pentru prima oară din august 2021, când talibanii au revenit la putere.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

costin1984 10.09.2024, 09:53

Da. Și bine fac! Au putere și nimeni nu le poate zice nimic!!

Avatar comentarii

luisharcsa 10.09.2024, 10:25

Oare de ce nu intaresc granitele uniunii? De ce nu subventioneaza statele de la frontiera uniunii? Ungaria a facut gard, Croatia Spania la fel. Acolo ar trebui sa se concentreze. Dar na, ei critica de ce nu i primesc altii pe aia chemati de ei

Avatar comentarii

NicolaeS 10.09.2024, 11:45

Germania joaca miseleste. Ani de zile au impus tuturor statelor UE politica de aducere si acceptare a imigrantilor. Acum, brusc, ei nu mai vreau imigranti dar nu stopeaza fenomenul la nivel de UE. Sa se spele fiecare stat pe cap cum poate. Halal uniune.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.