Porcii mistreţi sunt principalii vectori ai pestei porcine. Afecțiunea nu reprezintă un pericol pentru oameni, dar este aproape întotdeauna fatală în cazul animalelor și duce la decimarea efectivelor de porci din ferme.

Din acest motiv, germanii vor să ridice un gard la granița cu Polonia, pentru a împiedica circulația animalelor în apropierea landului.

Potrivit ministrului pentru afaceri sociale, sănătate, integrare şi protecţia consumatorului din landul Brandenburg, Ursula Nonnemacher, decizia a fost luată după ce negocierile cu Polonia pentru ridicarea unui gard permanent au fost un eșec.

În prezent, există un gard mobil de 120 de kilometri la graniţa germano-polonă dinspre sud şi până în oraşul Frankfurt pe Oder.

Mai multe țări au interzis importul de carne de porc din Germania

Măsurile de protecție împotriva pestei africane sunt importante pentru Germania, mai ales în ceea ce privește exportul cărnii.

După ce au descoperit, pe 10 septembrie, primul caz de infecție cu pestă porcină africană, țări precum China, Coreea de Sud, Japonia, Singapore, Brazilia şi Argentina au interzis importurile de carne de porc din Germania.

De pe urma interdicţiei ar urma să beneficieze alţi furnizori majori, cum ar fi SUA, Spania sau Canada.

 
 

Urmărește-ne pe Google News