Măsura vine pe fondul temerilor legate de penuria de gaze naturale din următoarele luni.
„Nu va mai trebui să se încălzească la peste 19°C clădirile publice, bineînţeles cu excepţia spitalelor şi instituţiilor sociale”, a anunțat Habeck într-un interviu pentru ziarul Süddeutsche Zeitung, precizând că va fi emis un decret în acest sens.
De altfel, ministrul a prezentat încă din luna iulie un plan de măsuri pentru economisirea de energie.
„În domeniul muncii sunt necesare alte economii”, consideră Robert Habeck, care se așteaptă la „o iarnă dificilă”.
Autoritățile germane au anunțat și renunțarea la iluminatul nocturn pentru mai multe clădiri și monumente istorice din unele orașe. Un exemplu este catedrala din Köln, care va rămâne fără iluminarea pe timpul nopții pentru a se economisi energie. Orașul de pe Rin va stinge toate luminile la numeroase clădiri reprezentative, între care şi catedrala, începând cu ora 23.00 în fiecare seară.
În alte orașe, a fost scăzută temperatura apei din piscine, iar în municipalitatea Augsbourg din Bavaria există un plan pentru oprirea anumitor semafoare.
Tot pentru a economisi energie, a fost lansată o campanie prin care sunt promovate diverse practici, precum folosirea transportului în comun sau cumpărarea unor capete de duș cu ajutorul cărora să fie evitată risipa de apă.
Înainte de războiul din Ucraina, Germania se baza în proporție de 55% pe gazele rusești, nivel care a scăzut până la 35% la începutul lunii iunie.
Pe fondul incertitudinilor privind livrările de gaz din Rusia la iarnă, tot mai multe state europene încearcă să reducă consumul de energie. Astfel de măsuri au mai fost anunțate până acum în Franța, Spania, Italia, Țările de Jos sau Grecia.
Foto: 123rf.com