Ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, susține că armata germană are ca prioritate recrutarea tinerilor din Polonia, Italia şi România, deoarece aceste ţări au un „potenţial cantitativ”.

Potrivit statisticilor, în Germania trăiesc aproximativ 255.000 de polonezi, 185.000 de italieni şi 155.000 de români cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani. Dintre aceștia, armata vrea să recruteze cel puțin 55.000.

Ideea nu este nou, fiind lansată de ministru în 2016, iar în 2018 conceptul a fost semnat de Gerd Hoofe, secretar de stat în Ministerul german al Apărării, iar procedura de finalizare a procesului decizional este în curs, scrie Der Spiegel citat de Mediafax.

În prezent, legislaţia germană stipulează clar că militarii angajaţi în armată (Bundeswehr) trebuie să deţină naţionalitate germană.

Militarii recrutați ar urma să ocupe posturi în special în domenii specializate precum cel medical sau IT. Oficialul militar a declarat că forţele armate germane trebuie să „se uite în toate direcţiile într-o perioadă de deficit de personal calificat”.

Ministrul polonez de Externe, Jacek Czaputowicz, s-a declarat surprins de iniţiativa Berlinului, argumentând că serviciul militar este „strâns legat de naţionalitate”.


Citește și: FOTO | Un tată și-a cumpărat șase bilete de avion pentru a petrece Crăciunul alături de fiica lui stewardesă


 

Urmărește-ne pe Google News