Executivul german urmează să adopte, miercuri, un document conform căruia vor fi permise călătoriile către celelalte 26 de state membre ale Uniunii Europene şi către Regatul Unit, precum şi către cele patru ţări non-membre UE aflate în spaţiul Schengen – Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.

La 18 mai, ministrul de externe german, Heiko Maas, a anunţat că Berlinul speră să relaxeze o avertizare de călătorie privind toate deplasările peste hotare în scop turistic, măsură care este în vigoare până la jumătatea lunii iunie.

De asemenea, potrivit AFP, guvernul german intenţionează să prelungească măsurile de distanţare fizică până pe 5 iulie, considerând că epidemia de coronavirus ar reizbucni „foarte repede” în absenţa unor dispoziţii preventive.

Pregătit de cancelaria de la Berlin, acest document, care trebuie să fie discutat cu cele 16 landuri regionale, prevede mai ales menţinerea unei distanţe de cel puţin 1,5 metri între persoane.

Până la zece persoane – sau două familii – vor putea să se reunească „la domiciliu în camere închise” sau „în spaţii publice”, potrivit acestui proiect de rezoluţie.

Documentul va fi publicat în contextul în care două landuri din estul ţării vor să ridice începând din 6 iunie aproape toate restricţiile, fapt care a generat îngrijorare în restul ţării. 

Avertismente valabile din martie

Pe 17 martie, ministrul federal de externe, Heiko Maas, a făcut un anunţ fără precedent, lansând avertismente de călătorie pentru toate statele lumii. Aşadar, întreg globul a fost declarat “zonă de risc”, în contextul pericolului contaminării cu noul coronavirus.

În trecut, alertele de călătorie erau emise doar în cazul unor ţări implicate în războaie, cum a fost cazul Afganistanului sau Siriei, de exemplu. Ţări în care viaţa cetăţenilor germani ar fi în pericol.

 
 

Urmărește-ne pe Google News