Pe durata celor 10 game-uri, Mayer şi-a „înnebunit” adversarul cu o precizie extraordinară, dar şi cu câteva execuţii care au arătat că este un jucător de clasă pe zgură. Scurtele spectaculoase şi excelent mascate ale lui Florian au stârnit de fiecare dată ropotele îndelungi de aplauze ale spectatorilor.

Deşi este în primii 25 de jucători ai lumii, acesta a fost primul turneu ATP câştigat de Florian Mayer. El a primit pentru performanţa sa 250 de puncte ATP şi suma de 67.650 euro.

De partea cealaltă, Pablo Andujar, cel care a pierdut şi finala de anul trecut, împotriva argentinianului Juan Ignacio Chela (5-7, 1-6), a fost campionul publicului. Chiar dacă a pierdut întâlnirea de astăzi, Pablo a fost ovaţionat la scenă deschisă la festivitatea de premiere, iar el a răsplătit publicul cu promisiunea că se va întoarce la Bucureşti pentru ediţia viitoare a BRD Năstase-Ţiriac Trophy. „Este un turneu foarte special pentru mine, mulţumesc publicului şi ne vedem la Bucureşti în aprilie”, a declarat Andujar, la sfârşitul partidei.

Ibericul a primit un cec de 35.600 de euro şi 150 de puncte ATP.

Festivitatea de premiere a fost găzduită de foştii noştri mari sportivi Ion Ţiriac, Ilie Năstase şi Nadia Comăneci. „Zeiţa de la Montreal” a fost cea care i-a înmânat chiar marele trofeu lui Florian Mayer.

„De anul viitor ne vedem în luna aprilie, calendarul s-a schimbat. Nu uitaţi că suntem singurii din zonă cu un eveniment Grand Prix. Maghiarii nu-l au, ucrainenii nu-l au, doar noi îl avem”, a declarat patronul turneului, Ion Ţiriac.

 
 

Urmărește-ne pe Google News