Jennifer Gilbert (36 de ani) şi Lisa Webster (40 de ani) au călătorit în ţara noastră pentru a salva cât mai mulţi patrupezi dintr-un adăpost mizerabil de animale de lângă Bucureşti. Căţeii au fost prinşi de pe străzile Capitalei şi duşi într-un centru transformat într-un “lagăr al morţii”.
Şi asta, pentru că reprezentanţii adăpostului au rămas fără bani şi l-au abandonat, “lăsând câinii să putrezească în propria lor mizerie”, după cum susţin britanicele.
Cele două femei au luat în jur de 200 de câini în Marea Britanie, iar pe 100 dintre ei i-au dat deja spre adopţie, înfiinţând o organizaţie caritabilă. Impresionată de muncă lor, o altă britanică le-a pus la dispoziţie grajdurile ei din oraşul Guildford, dotate cu parchet, lămpi de căldură, alarme de incendiu şi de izolare, pentru a-i adăposti pe patrupezii aduşi din România.

Îi «cazează» în grajduri de lux

Aşadar, câinii vor trăi în lux, în timp ce vor aştepta să le fie găsită o familie care să aibă grijă de ei. “Pe 27 martie ne-au ajuns în Anglia încă 16 câini şi deja am reuşit să găsim case pentru opt dintre ei”, a declarat Gilbert, care susţine că lucrează ca asistent veterinar de mai bine de 17 ani şi a participat şi la salvarea animalelor din Grecia, Thailanda sau Hong Kong.
“Oamenii sunt răi şi suferinţa pe care le-au provocat-o acestor animale în România este de necrezut”, a mai spus aceasta.

Urmărește-ne pe Google News