Femeia internată în salonul Spitalului de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, a fost vizitată de un bătrân de 83 de ani care a ținut neapărat să o cunoască.

Încercările cumplite prin care a trecut Maria Gavril nu i-a lăsat pe oameni indiferenți. Theodor Gafiţa, un pensionar din Dolhasca, a fost unul dintre oamenii impresionați de tragedia femeii.

Din puținul său, bătrânul a ținut să-i doneze preotesei o sumă de bani pentru a o ajuta pe ea și pe cei doi copii ai ei: ”Pentru mata şi pentru copii, doamnă, că mare încercare ai de trecut. Am fost foarte, foarte impresionat de tragedia asta, o aşa suferinţă, că nu se poate spune în cuvinte. Ai 40 de milioane (n.r. – lei vechi) aici”, a spus domnul Gafița, informează monitorulsulv.ro.

”De-acum gata, hai să mergem. Să ai grijă, doamnă, să te faci sănătoasă, ca să poţi să te duci la copii. Grele zile te-aşteaptă, dar cu ajutorul lui Dumnezeu o să treci peste toate”, a fost pensionarul după ce a terminat de numărat banii.

Maria Gavril a început să plângă și a apucat să-i spună doar ”bogdaproste” necunoscutului şi să-l întrebe cum îl cheamă, să-l pomenească în rugăciunile ei.

Viața femeii s-a transformat într-un coșmar, în urma accidentului care a avut loc pe 14 octombrie, pe DN2E, în județul Suceava. Un șofer, cu o alcoolemie de peste doi la mie, a pătruns pe contrasens cu o viteză de peste 130 de kilometri pe oră și a lovit mașina în care se afla familia preotului Petru Gavril. În urma impactului violent, Maria Gavril şi-a pierdut soţul – preotul Petru Gavril, două fiice – Anastasia, de 10 ani, şi Anisia, de 6 ani, cumnata (sora preotului) – Aurora Şandru şi cumnatul, Cătălin Şandru.


REPORTAJ EXCLUSIV/ Adevărul crunt despre românul găsit inconștient într-o curte din Londra: ”Am fost bătut încontinuu 14 ore și ținut cu capul în hazna” (FOTO&VIDEO)


 
 

Urmărește-ne pe Google News